În doar câțiva ani Estonia se va declara lider global în tehnologii IT. Estonienii pot, în doar câteva minute, să completeze declaraţiile de impozit, pot primi istoricul medical şi pot înfiinţa o firmă. Copiii învaţă programarea cu mult înainte de pubertate. Estonienii pot vota direct online și se bucură de aproape 23 de ani de internet banking.
Kaupo Reede, Director al Departamentului pentru Dezvoltare Economică, la Ministerul Economiei și Comunnicațiilor, a declarat într-o conferință pentru reporterii nordnews că în Estonia comerțul este liber, la fel ca și prețurile, pentru fiecare persoană care dorește să facă o investiție, iar orice idee de business este binevenită.
,,În principiu, la noi totul este liber. Comerțul este liber, prețurile nu sunt controlate. Spre exemplu, dacă doriți să faceți o investiție în Estonia sau să deschideți o afacere, aveți deplină libertate”, a spus Kaupo Reede.
Un alt lucru interesant, destul de surprinzător, de altfel, este faptul că aici nu există impozit pentru proprietate. Se impozitează doar pământurile pe care le dețin cetățenii.
,, Aici nu există impozite pentru proprietate. Doar cei care dețin loturi de pământ plătesc impozite”, a mai declarat Reede.
Iată alte câteva lucruri remarcabile despre Estonia:
Transportul în comun
Primăria capitalei Estoniei, Tallinn, a venit cu o idee genială , capabilă să-l facă fericit pe oricine. Primăria a oferit transport în comun gratuit tuturor locuitorilor permanenți ai Tallinnului, astfel, au apărut mai multe avantaje pentru orășeni, dar și pentru urbe: numărul rezidenților oficiali ai orașului crește, drept urmare se adună mai multe taxe locale, se îmbunătățesc afacerile proprietarilor de magazine locale și, desigur, mediul ambiant devine mai curat.
Educația de înaltă tehnologie
Estonia este cunoscută ca fiind una dintre țările cu conexiunea cea mai rapidă la internet. Estonienii consideră că o mai bună cunoaștere a tehnologiilor IT, începând de la vârste fragede, va ajuta oamenii să interacționeze mai bine cu acestea. Acest lucru a dus la dezvoltarea unui nou program care intenționa să cultive copiilor abilitățile necesare pentru programare, chiar din primele clase. Cu toate astea, ei nu vor insista ca cei mici să învețe să programeze de la 6 ani, dar copiii își vor pune bazele de care vor avea nevoie ulterior.
Despre avantajele cunoașterii tehnologiei avansate vorbește Kaupo Reede: ,,Deja și medicii scriu rețetele în format electronic, online. Medicul prescrie toate acestea în calculator”.
Invenția Skype
Cu o populatie de numai 1,29 de milioane de locuitori, Estonia este țara care a dat lumii serviciului Skype. Skype –ul a fost elaborat de specialiștii estonieni Ahti Heinla, Priit Kasesalu și Jaan Tallinn. Acest lucru însemna că oamenii pot, practic, să realizeze în mod gratuit apeluri vocale, atâta timp cât există o conexiune la internet.
Atitudinea statului față de cetățeni
La nașterea unui copil, Guvernul Estoniei acordă timp de 18 luni unuia dintre părinți 100% din fostul lor salariu, plus o primă de susținere de 320 de euro pentru fiecare copil. După 18 luni, părintele are dreptul să revină în funcție. Totodată, și părintele, și copilul beneficiază de îngrijire medicală gratuită.
Părinții care nu munceau înainte de a naște (șomeri, studenți, etc.) primesc o indemnizație de 278 euro pe lună; salariul maxim, astfel compensat, este de 2157 euro pe lună.
Estonia are cea mai scăzută rată din lume a mortalității mamelor la naștere.
Cultura în Estonia
Societatea estonă încurajează libertatea personală și liberalismul, descurajând centralizarea puterii și corupția. Etica protestantă a muncii rămâne un pilon cultural important, iar educația gratuită este o instituție pusă la mare preț.
Academia Estonă de Arte (EKA) oferă studii în domeniul artei plastice, designului, arhitecturii, mass-media, istoriei artelor și conservării, în vreme ce Academia de Cultură Viljandi de la Universitatea din Tartu are o largă deschidere pentru popularizarea culturii autohtone prin curricula cum ar fi construcții tradiționale, fierărie tradițională, țesături tradiționale, artizanat și muzică populară, dar și jazz și muzică bisericească. În 2010, în Estonia funcționau 245 de muzee, ale căror colecții conțineau în total peste 10 milioane de piese.
Lucrurile merg bine în Estonia și fiindcă sistemul online de e-guvernare a gândit extrem de bine un aspect care la noi este lăsat de izbeliște. Statul, oferind atât de multe servicii online, colectează foarte multe date despre fiecare cetățean. Ei bine, bazele de date ale diverselor institutii sunt corelate astfel, încât oamenii să nu fie nevoiți să completeze formulare online lungi și să nu piardă timpul introducând informațiile pe care statul deja le deține.

Articolul precedent
Anatol Moraru // Continuă curățarea grajdurilor lui Plahotniuc, dar…
Următorul articol