NordNews
Avem ce spune

VIDEO | În rând, după „pâinea noastră cea de toate zilele”

În timp ce, în această perioadă, majoritatea dintre noi așază pe mesele de sărbătoare bucate dintre cele mai alese, mulți dintre vârstnici o să pună pe masă același meniu – „meniul de toate zilele”. Pentru unii dintre ei și acest meniu poate fi un lux. Este vorba despre vârstnicii care nu-și mai permit „pâinea noastră cea de toate zilele” și sunt nevoiți să stea în rând, pe ploaie, vânt sau lapoviță, de la 5 dimineața, pentru a prinde o pâine mai ieftină. Se întâmplă în anul 2021, în capitala Republicii Moldova. Vârstnicii se adună grămăjoară la ușa unui magazin din centrul Chișinăului pentru a cumpăra „un colț de pâine” cu trei lei, nu cu 5 sau 6 cum e în magazinele obișnuite, relatează zdg.md.

5:27

Chișinău, str. Armenească, lângă magazinul unuia dintre cele mai mari combinate de panificație

Târându-și piciorul stâng și sprijinindu-se într-o cârjă, un bărbat trecut de 70 de ani se înfățișează a fi primul din rândul pâinii. În mâna dreaptă – cârja, în mâna stângă – o torbă deteriorată. În așa mod, de trei ori în săptămână, aici își întâlnește diminețile.

„O să fiți după mine. La 7 se deschide”, ne spune bătrânul, crezând probabil că vrem și noi să cumpărăm pâine. Înțelegând că suntem jurnaliști, pensionarul ne roagă să nu-l filmăm.

„M-a vedea feciorul și are ce mă sfădi. Mi-e rușine, băieți”.

Trecând trotuarul încolo și înapoi, un alt vârstnic fumează nervos. Nu răspunde la binețe, ci își continuă mersul pe trotuar.

„El e „грузчик” (hamal, n.r.). Nu vorbește cu oamenii. Dați-i pace”, ne informează pensionarul.

„Cine-i urma?”

E aproape ora 6:00. Cu mers repezit își face apariția o femeie înfofolită. În grabă descuie ușa magazinului.

„Cine-i urma?”, întreabă un bărbat cu privire vioaie.

E abia ora 6. Ce faceți aici?

Cum ce fac aici? Am venit după pâinică să avem ce mânca măcar vreo două zile.

Câte pâini luați?

Dau trei pâini, trei pâini iau.

Ion mărturisește că, în zilele bune, pâinea este alimentul asociat cu alte feluri de mâncare, în zilele mai proaste, pâinea este alimentul de bază.

„Mănânc pâinea cu o ceapă, cu un usturoi, cu oleacă de ulei care iar costă”

„Dacă mai faci un borș, cele trei pâini ajung pe olecuțică mai multe zile, dar dacă nu ai din ce face borșul cela, mănânci pâinea cu o ceapă, cu un usturoi, cu oleacă de ulei care iar costă”, se plânge vârstnicul.

El – brigadier la pădure, soția sa – cusătoreasă, acum, la bătrânețe, au împreună patru mii de lei pensie.

„Cum să ne ajungă pensia asta, măi?”, se revoltă bărbatul.

„Ce debilizm stă la noi acolo pus care ne îngenunchează în toată ziua? Ce înseamnă aceasta, măi oameni buni, măi? La ce am ajuns noi?”.

„Oare ce pâinică au cei care au salariu de 85 și ceva de mii de lei?”

„Oare ce pâinică au cei care au salariu de 85 și ceva de mii de lei?”, se întreabă bărbatul, referindu-se la salariul judecătorilor de la Curtea Constituțională (CC). (Legea prin care se majorau salariile judecătorilor de la CC nu a fost aprobată încă, fiind remisă de președinte către Parlament, pentru că lipsea avizul pozitiv al Guvernului, n.r.)

„Ce fac ei pentru norod? Pentru ce stau ei acolo?”, flutură nervos din mână.

În contextul ultimelor scumpiri, de sărbătoare – nici vorbă.

„Dacă un covrig costă 4 lei, uleiul cela, ouăle celea costă 30 de lei – „десятка”( o duzină, n.r.). Măi oameni buni, nu mai vorbim despre curechi care costă 12 lei, morcovul cela e 8 lei, cartofii – 10 lei. Ce facem noi mai departe?”, se întreabă bărbatul.

De mulțimea formată din câțiva pensionari se mai apropie o vârstnică. Poartă un palton de un albastru învechit, ros pe la margini, o broboadă roșie legată sub barbă și o mască ce s-a făcut ferfeniță.

Cât au ținut-o puterile a fost servitoare la un spital din capitală. Acum se învrednicește de o pensie de două mii de lei.

„Iau trei pâini și îmi ajunge pentru trei zile, pentru că-s singură. Bărbatul mi-a murit acum câțiva ani”, spune pensionara.

„În anii buni, pensionarii stăteau în două rânduri”

Mihail (72 de ani) povestește „că în anii buni, pensionerii (pensionarii, n.r.) stăteau în două rânduri”.

„Trecea primul rând și cumpărai câte trei pâini, apoi se mai făcea rândul o dată și mai puteai să cumperi încă două pâini. Dar acum s-au mai rărit pensionerii. Boala asta…”, povestește bărbatul.

Pe la 6:30 își face apariția camioneta cu pâine. E condus de un tânăr vânjos de vreo 35 de ani.

Descarcă lăzile cu pâine și le lasă jos pe trotuar. Vine hamalul. Anină un cârlig de josul lăzilor și îl târâie așa pe trotuarul umed. Când ajunge la scări, șoferul camionetei îl ajută să ridice lăzile. Și așa procedează de câteva ori până golesc camioneta.

Pâinea rotundă, socială a ajuns la magazin, dar vârstnicii încă mai stau în rând, căci nu e ora 7 încă.

– În mod normal cât costă pâinea?

– În mod normal costă șapte lei. Mie nu-mi convine să dau șapte lei, când pot da trei lei. De asta și e rând. Vin oamenii să cumpere. Noi suntem pensionari, pensia noastră știți cum e.

La întrebarea pentru ce-i ajunge pensia, bărbatul spune că facturile îi dau bătăi de cap.

„Se duce toată pe încălzire și nu rămâne nicio copeică”.

„ La toți e așa, nu numai la mine. Încă eu mă mai descurc că am o bucățică de grădină pe care am ocupat-o „нахально” (în mod sfidător, n.r.). Mai pun „pepeni” (castraveți, n.r.), „patlagele” (roșii, n.r.) acolo”, adaugă Mihail.

„Carnea e scumpă. Costă 100 de lei, 110 lei”

În aripa stângă a magazinului de panificație se vinde carne și mezeluri. Îl întrebăm pe vârstnic dacă, pe lângă pâine, mai cumpără și altceva.

–     Carne? E scumpă. Carnea costă 100 de lei, 110 lei.

Nu vă permiteți?

Nu-mi permit și deamu nici nu vreau.

La întrebarea ce a muncit, Mihail răspunde:

„Mi-e rușine să spun ce am lucrat și ce zile am ajuns. „Винодел” (vinificator, n.r.) eram cândva”.

Maria vine o dată în săptămână după pâinea socială.

„Nu pot să vin mai des, pe frig, pe ploaie. Dar noroc că pâinea aceasta are termen de valabilitate mai mare. Stă mult ca să-mi ajungă”, spune femeia.

„Cum să mă descurc cu 1300 de lei?

Femeia spune că abia reușește „să-și ducă urmele” cu o pensie mult sub pragul minim de existență.

– Cum să mă descurc cu 1300 de lei? Greu. Sunt economisitoare, în primul rând.

– Cât de des mâncați carne, lactate?

– Oh, nu, nu mănânc.

Este ora 7:00. Magazinul își deschide ușile pentru cei mai matinali cumpărătorii. Dacă până acum stăteau mai împrăștiați, acum vârstnicii se adună grămăjoară sub ușă și cuminți își așteaptă rândul.

Pe la 7:20 trotuarul se golește. Când orașul abia începe a prinde viață, vârstnicii deja se întorc la casele lor.

La magazin, pe rafturi, au mai rămas pâini sociale…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata