VIDEO | În Soroca au mai rămas 80 de oameni

Orașul Soroca e considerat capitala culturală a Republicii Moldova. Cu cetatea ce se oglindește, de veacuri, în apele Nistrului, cu oamenii săi frumoși și talentați, cu Dealul caselor de milioane. Cu totul alta însă e situația în Soroca din raionul Glodeni. Aici casele se dărâmă, iar buruienile din curți sunt pe alocuri mai înalte decât gardul. Sorocenii din Glodeni nu au de unde să cumpere pâine, chibrituri, sare și alte lucruri de primă necesitate, iar de centru medical nici pomină.


Pe soții Niculeac i-am găsit trebăluind prin ogradă. El repara o ușă, ea îl ajută cu ce poate.  Spun că au venit de la Bălți  la Soroca „mică” acum 20 ani, pentru că aici e liniște și pace.

Uneori, mai fac câte o năzbâtie băieții, cei veniți și cei de pe loc. În rest, e liniște. Se întâmplă ca uneori să nu vezi pe nimeni pe drum”, povestește localnicul.

Oamenii de aici au grijile lor, dar se plâng pe nevoile vremii și că satul devine din ce în ce mai pustiu.

„Acum dacă sunt vreo 30 de gospodării. Dacă veți putea aduna până la 50 de oameni, de la mic la mare. Asta pentru mulți dintre ei au căsuțe de vacanță, dar băștinași sunt foarte puțin. Satul moare, într-un cuvânt. Dacă va rezista vreo 10 ani, atunci va fi bine. Tineri nu vin, bătrânii mor. De vreo 30 de ani nimic nu se construiește”, spune bătrânul.

  Acum șase ani, Nadejda Tcaciuc, împreună cu soțul ei, au hotărât la fel să renunțe la viața de oraș și s-au mutat cu traiul la Sorocuța, cum o dezmiardă localnicii… Pensionara spune că, deși satul nu dispune de o infrastructură bine dezvoltată, aici a găsit liniștea de care are nevoie.

„Mie tare îmi place, aici îmi place, e un sat liniștit. Trebăluim toată ziua prin gospodăria, pământ. Avem găini, gâște, rațe, pământ, poamă”,  a precizat Nadejda Tcaciuc.

Din lipsă de locuri de muncă, localitatea a rămas practic fără tineret. Majoritatea sorocenilor au vârste cuprinse între 40 și 70 de ani. Excepție face doar Irina Tuceac, care  are 21 de ani și crește o fetiță de 2 ani.

Mama mea a divorțat de tata și a început să trăiască cu tatăl vitreg. Așa și am rămas aici – în Soroca.

Tânăra mămică regretă că din cauza că în localitate nu există grădiniță fetița ei este nevoită să stea acasă. Unica posibilitate pentru copil, ca acesta să capete cunoștințe, este să fie înscris la o instituție de învățământ din satele vecine.

„Aici nu este nimic, nu avem nimic, dar e greu de ajuns. În Iablona eu aș duce-o, dar înapoi nu am cu ce să o aduc.  Eu în orașul Glodeni o să o dau la școală, o să-mi caut ceva de muncă și o să merg la Glodeni”, se plânge tânăra.

 Oameni de aici spun că se simt neglijați de autoritățile locale.

Nimeni nu are nevoie de noi, ce ne dă Dumnezeu, aceiași și avem.  La spital în raionul Glodeni, nu avem nici asistentă medicală pe nimeni, pe nimeni. Dacă avem nevoie de pastile ne ducem la Glodeni.

Satul Soroca se află în gestiunea primăriei din Iablona. Potrivit autorităților locale, anul trecut, din Fondul Rutier au fost alocate aproximativ 250 mii de lei pentru reparația, în varianta albă, a unei porțiuni de stradă de 700 de metri pătrați.

Se preconizează în bugetul anului 2020 să se aloce mijloace pentru reparația curentă curentă a drumurilor, să zicem a drumului central. În timpul apropiat se preconizează implementarea a unui proiect sau cu surse proprii iluminatul stradal.

În satul Soroca din raionul Glodeni trăiesc în jur de 80 de oameni.

1 Comentarii

leave a reply