NordNews
Avem ce spune

VIDEO| Încă doua persoane reținute în cazul escrocheriilor cu carduri bancare

Angajații Poliției au reținut doi tineri care fac parte din grupul infracțional specializat în sustragerea mijloacelor financiare de pe cardurile bancare a cetățenilor. Suspecții au vârstele cuprinse între 21 de ani și 23 de ani. 

„Schema infracțională a suspecților era bine pusă la punct, iar fiecare avea rolul său bine determinat. Aceștia apelau cetățenii și se prezentau drept angajați ai băncii, iar sub pretextul că îi apără de o fraudă, câștigau încrederea posesorului de card, care îi dicta datele și codurile la telefon, astfel oferindu-le escrocilor posibilitatea să le sustragă mijloacele financiare de pe carduri. După sustragerea banilor de pe cardurile bancare a cetățenilor, suspecții le transferau pe conturile lor. Ulterior  extrăgeau banii la bancomat”.

În cadrul investigațiilor s-a stabilit că, infracțiunile erau coordonate de membrii grupului infracțional din locurile de detenție. Indivizii pe parcursul anului 2020 până în luna februarie 2021, au săvârșit peste 80 de extrageri de pe conturile bancare a cetățenilor.

Tânărul de 21 de a fost plasat în arest pentru 30 de zile, iar cel de 23 de ani, reținut pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție al Direcției de poliție a mun. Chișinău.

Conform legislației penale în vigoare aceștia riscă de la 8 la 15 ani de închisoare.

Procurorii și polițiștii continuă acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigație pentru documentarea, stabilirea și tragerea la răspundere a tuturor celor implicați în activitatea infracțională.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"