Conducerea raionului Sîngerei continuă să activeze după mai multe tentative eșuate de demitere. Președintele Consiliului Raional, Grigore Corcodel, susține că mai mulți angajați sunt amenințați cu dosare penale de către unii membri ai Partidului Socialiștilor din Moldova, pentru a-și părăsi funcțiile. În opinia lui oponenții politici vor să pună cu orice preț mâna pe raion.
Se încearcă transmiterea unor mesaje subtile, că eu ar trebui să iau o decizie, că poate să sufere cineva din cauza mea. Au impus oamenii aici în teritoriu, oameni care activează în instituții de drep. Acești oameni și-au luat niște angajamente,ca să găsescă pârghii să-mi deschidă dosare, vreo încălcare, a declarat Grigore Corcodel, președintele raionului Sîngerei.
Grigore Corcodel a menționat că demiterea actualei conduceri raionale nu are niciun temei legal, iar tentativa consilierului raional, Oleg Cernei de acum zece zile s-a sfârșit cu eșec.
Un grup de consilieri a venit cu o cerere către secretarul Consiliului Raional, să analizeze foarte bine situația și să ia o decizie în acest sens. Dumnealui a analizat cererea și opinia juristului și nu a constrasemnat această decizie. O dată ce această a fost plasată în rubrica contrasemnate și astfel devine nulă, a adăugat Corcodel.
Consilierul raional din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, Oleg Cernei, continuă să susțină că președintele și vicepreședinții de raion au fost numiți în funcții cu abateri de la lege. Cernei a mai declarat că decizia de demitere a acestora din data de 2 iunie nu a fost contrasemnată de secretarul Consiliului Raional pentru că acesta ar fi fost șantajat.
Toate perioada aceasta de zece zile, secretarul nu este, e dat dispărut, trebuie să-l dăm în căutare. Din informațiile pe care le am, el a fost șantajat de către președintele raionului, Corcodel, să nu contrasemneze această ședință și să plece în concediu medical. Decizia nu a fost contrasemnată. Aceasta este o încălcare a legii administrației publice locale, a declarat consilierul raional, Oleg Cernei.
Oleg Cernei îl acuză pe Grigore Corcodel de incompetență.
Eu nu sunt omul funcțiilor, eu sunt ales pe un mandat de patru ani în Consiliul Raional și cred că experiența și capacitatea mea va fi de folos aici, în consiliu. Eu nu pretind și vreau să-l liniștesc pe domnul Corcodel. Agonia, nervozitatea, starea dumneavoastră de disperare este lipsă de pregătire profesională, a adăugat Cernei.
Contactat telefonic, secretarul Consiliului Raional, Gheorghe Ungureanu, a declarat că nu a fost șantajat și că decizia de demitere a actualei conduceri din data de 2 iunie a fost ilegală.
Anterior, deputatul PSRM, Alexandr Nesterovschi, a negat orice implicare a socialiștilor în scheme de șantaj și corupere.