NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Încă o stradă din Bălți a fost reconstruită conform standartelor europene

Încă o stradă din Bălți a fost reconstruită conform standartelor europene. Locuri de parcare, trotuare pavate, piste de bicicliști și treceri pentru pietoni denivelate, toate acestea se regăsesc pe strada Conev din oraș. O comisie specială a inspectat astăzi lucrările efectuate și a ajuns la concluzia că strada Conev corespunde tuturor standartelor, fiind un model de succes pentru municipiu.

 „Astfel de stradă este un exemplu, atât pentru municipiul Bălți cât și pentru Republica Moldova. Avem trotuare, avem piste pentru cicliști, avem parcare și avem parte carosabilă liberă, a spus Sergiu Bejan, inginer-proiectant.

Lucrările au durat patru luni. Conform proiectului, a fost renovată jumătate din stradă. Cealaltă jumătate va fi reparată până la sfârșitul anului curent.

 „Toate lucrările au fost îndeplinite la timp. Au fost puse și bordurile și semnele de circulație rutieră.Toate lucrările s-au făcut calitativ în conformitate cu proiectul. Lucrările au fost inspectate permanent, a menționat Nadejda Rusnac, responsabil tehnic. 

Boris Marcoci, directorul firmei contractate pentru a efectua lucrările de reparație susține că, strada Conev poate fi considerată cea mai bună din Bălți.

 „Toată comisia a primit unanim acest drum, pentru că a fost construit conform ultimelor norme și este unicul din municipiul Bălți, care corespunde tuturor standartelor europene. Desigur, era foarte mare și problema parcărilor. Astăzi avem 157 de locuri de parcare, ceeea ce îi muțumește pe toți oamenii, iar strada este liberă zi și noapte,  a adăugat directorul firmei contractate, Boris Marcoci.

Locuitorii spun că strada arată cu totul alfel, au apărut locuri de parcare, trotuare pavate, iar plimbările prin preajmă au devenit o plăcere.

 „Foarte bine au făcut.Aici avem și cu nepoții unde ne primbla. Eu locuiesc pe strada Bulgară, dar acolo nu este așa, și eu vin aici la primblare.

 „Este perfect. Pentru noi, cei bătrâni, este un lucru minunat. Bravo! Mulțumim mult.

Reparația străzii Conev din Bălți se cifrează la peste 15 milioane de lei.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata