
Au tras o sperietură zdravănă de dimineață. Mai mulți pasageri au fost nevoiți să coboare după ce troleibuzul cu care se deplasau a luat foc. Incidentul a avut loc pe strada Decebal din Bălți. Troleibuzul a oprit la cea mai apropiată stație, unde au intervenit pompierii.
Potrivit șefei întreprinderii municipale „Direcția Troleibuze Bălți”, preliminar, ar fi vorba despre un scurt circuit.
„Șoferul a oprit troleibuzul și a anunțat că este miros de fum în interior. A deconectat troleibuzul de la curentul electric și a chemat pompierii. Nimeni nu a avut de suferit. Vom verifica. Cred că a fost un scurt circuit”, a declarat Elena Maximciuc, șefa ÎM „Direcția Troleibuze Bălți”.
Troleibuzul care a luat foc se numără printre cele mai noi. Bălțenii spun că nu se simt în siguranță, iar tarifele nu corespund condițiile de călătorie.
„Nu prea suntem în siguranță. Ne putem aștepta la orice.”
„Desigur că ne este frică, dar ce să facem? Trebuie să mergem. Strașnic. Am văzut cum ardea.”
„Tehnica este tehnică. Astăzi funcționează bine, iar mâine se defectează. Se întâmplă peste tot și în orice țară.”
„Îmi va fi frică, dar se întâmplă de toate”, au spus locuitorii din Bălți.
În prezent, pe străzile din Bălți circulă aproape 40 de troleibuze. O călătorie a ajuns să coste 5 lei.
[…] că un caz similar a avut loc acum o […]