NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Îndeletnicire exotică a unui meșter din Ocnița. Confecționează măști populare și africane din cutii pentru ouă

Visul lui la propriu și figurat a devenit realitate. Vorbim despre Valentin Garabajiu din satul Lipnic, raionul Ocnița, care de un an de zile confecționează măști din ghips în stil popular și african. Bărbatul spune că din cauza pandemiei a rămas fără materie primă și a fost nevoit să găsească o alternativă.

 Un țăran batrân din sec. XVIII- XIX, deoarece țăranul de astăzi nici nu ai spune că este țăran. Începem de la nas, care este și centrul măștii. Apoi ochii. Apoi începem a lipi obrajii, fruntea, bărbia”, a spus meșterul Valentin Grabajiu.

Valentin are 52 de ani și trăiește o mare pasiune pentru confecționarea măștilor din ghips. Din cauza lipsei de materie primă, care nu poate fi adusă de peste hotare, meșterul confecționează măști din suporturi pentru ouă.

Mai mult nu mă atrage la nimic, cum la măști, de când am început să le confecționez. Noaptea am visat, m-am trezit și am confecționat masca”, a precizat bărbatul.

Veniturile familiei Garabagiu sunt modeste, iar ca pasiunea pentru frumos să nu devină o povară pentru cei dragi, bărbatul a început să-și confecționeze singur sculele. Meșterul spune că dorește să deschidă un Muzeu de măști în localitatea sa de baștină.

De pe ce bani un șomer poate să-și cumpere scule, dacă ele costă mii le lei. Toate le-am confecționat singur. Materie primă nu am, să fi avut aș fi deschis un muzeu mare pentru satul Lipnic. Nu am cu ce lucra”, a adăugat meșterul.

Bărbatul se lasă dus de imaginație. Și-a pictat într-un mod original mai multe odăi din casă, iar grădina sa, pare să fie desprinsă dintr-un desen animat.

Ce am la îndemână, din orice obiect fac o operă de artă. Nu are nicio importanță, lucrez cu metalul, gipsul, lemn, cauciucuri”, a adăugat artistul.

Vecinii sunt cei mai fideli admiratori ai creațiilor meșterului.

Ne pare bine că face așa lucruri frumoase. Luăm și noi exemplu de la el. Avem trei fetițe, toate merg la el și apreciază. Vin acasă și ne spun că nenea Valentin cu tanti Adela au mai făcut ceva interesant, frumos”.

El ne-a confecționat un palmier din sticle de bere. Face lucruri minunate, la noi în sat nimeni nu mai face așa ceva”, au adăugat vecinii.

Prețul unei măști pornește de la 100 de lei.
 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"