VIDEO | Ion Chicu: La mine nu au ajuns informații că profesorii nu primesc salariul după sistemul nou

Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, nu cunoaște cazuri în care câteva sute de profesori din țară nu și-ar fi ridicat salariile conform formulei noi de salarizare. Asta deși, recent, într-un material intitulat „Profesorii își strâng cureaua„ portalul de știri Nordnews, a scris, că mai mulți profesori din raionul Râșcani, au renunțat la sporuri salariale.

Este vorba despre profesorii a 14 școli din cele 33 din raionul Râșcani, care au renunțat benevol la unele sporuri salariale din cauza deficitului bugetar al instituțiilor de învățământ, provocat de numărului mic de elevi.

Eu nu știu la ce vă referiți dvs. La mine nu au ajuns informații că profesorii nu primesc salariul după sistemul nou, care a fost introdus încă la 1 ianuarie 2019. Actualmente, legea salarizării se implementează, așa cum este prevăzut, dacă sunt abateri în unele instituții, noi așteptăm aceste semnale, eu nu am văzut asemenea informații, a declarat Ion Chicu, prim-ministrul RM.

Potrivit noului sistem de salarizare, un profesor care ridică un salariu lunar de 5 mii de lei, ar putea obține din sporul de performanță un adaos de aproape 500 de lei, adică, de până la 10 % din salariu.  Pentru promovarea orelor de diriginte, un profesor poate ridica, lunar, de la 200 la 400 de lei. Iar pentru verificarea caietelor, cadrelel didactice pot obține până la 120 de lei, în funcție de numărul de elevi în clasă.

Modificările privind sistemul de salarizare a profesorilor a fost aprobat în anul 2018, la inițiativa fostului prim-ministru Pavel Filip, de către ex-ministru finanțelor, Ion Chicu.