VIDEO| La 19 ani bate clopotele la cea mai înaltă clopotniță din nordul Moldovei

În satul Pârlița din raionul Fălești se află cea mai înaltă clopotniță din nordul Moldovei. Clopotar e un tânăr de 19 ani, care practică această meserie de aproape un deceniu.

Nicu a prins această îndeletnicire de la verișorul său, iar el, la rândul lui, îi învață pe copiii din sat să îmblânzească clopotele.

„Aveam 10 ani când am intrat în Biserica aceasta. Prima oară la clopote am urcat cu vărul meu, el mi-a arătat cum se bat clopotele, apoi am început singur să prind felul în care se bat. După trei, patru ani de experiență am început să bat și mai bine clopotele. Mai sunt și alți copii care vin să bată clopotele”, zice clopotarul.

Vine de fiecare dată la Biserică cu inima deschisă, iar când urcă scările spre clopote uită de toate problemele.Fiecare bătaie are o semnificație aparte, spune tânărul.

,,Cunosc cam  trei bătăi de clopote. Pentru slujbă, pentru Liturghie, pentru îmmormântare. Pentru botez, cununie se bat altfel”, ne spune Nicu.

Oamenii se mândresc cu clopotnița din sat. Au și pentru ce.
„La moment este cea mai înaltă clopotniță din nordul Moldovei, are 35 de metri înălțime. A fost o povară grea pentru oamenii din sat, fiindcă a fost contruită cu contribuția domnului Ilie Lupan și a oamenilor de bună credință”, zice preotul din Pârlița.

Cel mai mare dintre cele patru clopote cântârește 200 kilograme.

„Acum nu avem clopote noi, am transferat clopotele vechi de la Biserică la Clopotniță. Sunt cheltuieli mari care stau tot pe umerii oamenilor, pentru că tot ce se face aici se face cu oameni și pentru oameni”, spune preotul bisericii.

Construcția clopotniței, înaltă de 35 de metri, a început în 2001 și a durat 8 ani. Cei care au jertvit pentru ridicarea ei sunt oamenii din sat, dar și câțiva sponsori, printre care și Denis Gordilă, băștinaș al satului.

Construcția, care ne oferă o priveliște foarte frumoasă, a avut un impact foarte pozitiv asupra locuitorilor a satului Pârlița. Nu sunt și nu mă declar că am fost persoana care a contribuit cel mai mult la construirea Clopotniței, au fost toți locuitorii satului. Ne dăm bine seama că o asemnea perlă s-ar echivala la câteva milioane, iar locuitorii satului nu dispunea de o astfel de sumă, astfel s-au făcut donații, care au adus aporturi pentru această contructie. Cred și sunt convins că nu regretă”, afirmă domnul Gordilă.

La Universitatea Alecu Russo din Bălți urma să fie deschisă Facultatea de Teologie, unde studenții urmau să învețe și meseria de clopotar.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata