NordNews
Avem ce spune

VIDEO | La Bălți au fost aduse Moaştele Sfintei Matrona de la Moscova, dar și icoana făcătoare de minuni

Moaştele Sfintei Matrona de la Moscova împreuna cu icoana făcătoare de minuni au fost aduse la Bălți. Zeci de credicioși au venit să se închine relicvelor care se vor afla la Catedrala „Sfântul Nicolae” până la sfârșitul lunii august. Enoriașii s-au rugat pentru sănătatea celor dragi și pentru pace în lume.


„În această vază sau în acest sicriu se găsește o părticică din Sfintele Moaște a Fericitei Matrona. Ce e mai de preț pentru ea? Asta. O aduc și o pun la Sfânta Matrona ca mulțumire pentru ceea ce am primit”, explică Mihail Saracuța, parohul Catedralei „Sfântul Nicolae”.

Credincioşii sunt convinşi că rugăciunile lor, rostite din inimă, sunt auzite şi pot face minuni.

„Eu cred. Sunt foarte bucuros că această icoană este anume în orașul nostru.”

„Am auzit, iată, cântările și am intrat să vedem ce se întâmplă.”

„E puternică, o icoană puternică, care ajută pe foarte multă lume. Noi vrem sănătate multă, în primul rând, sănătate nouă, la toată lumea sănătate, la copii, la familie, bunăstare în familie.”

„Am vrea liniște, liniște sufletească, pace între popoare”, spun enoriașii.

Sfânta Matrona s-a născut în anul 1881 în Imperiul Rus. Ea a venit pe lume oarbă, iar la vârsta de 17 ani şi-a pierdut abilitatea de a se mişca. Toată viaţa Matrona şi-a dedicat-o slujirii Domnului. Sfânta Matrona a fost canonizată de Biserica Ortodoxă a Rusiei în 1999.

„Suntem în perioada postului Adormirii Maicii Domnului. Aducem niște sfințenii mari aici, ca creștinii să poată ruga. După cum ne spune istoria icoanei sau a vieții Sfintei Matrona, ea spunea încă în viață, că dacă veți avea dureri, scârbe, nevoi, boli, ce veți avea, veniți la mine la mormânt, veniți și îmi spuneți mie așa ca și cum aș fi eu vie și eu vă voi asculta și îl voi ruga pe Domnul, ca Domnul să împlinească rugăciunele voastre. Ei vin, primesc ajutor și cu mare bucurie după aceea vin și lasă o brățară, lasă o cruce, lasă un inel, lasă cercei”, spune Mihail Saracuța, parohul Catedralei „Sfântul Nicolae”.

Catedrala „Sfântul Nicolae” va fi deschisă pentru enoriași zilnic, între orele 07:00 și 19:00.

2 Comentarii
  1. […] „În această vază sau în acest sicriu se găsește o părticică din Sfintele Moaște ale Fericitei Matrona. Ce e mai de preț pentru ea? Asta. O aduc și o pun la Sfânta Matrona ca mulțumire pentru ceea ce am primit”, explică Mihail Saracuța, parohul Catedralei „Sfântul Nicolae”, transmite nordnews.md. […]

  2. […] Moaştele Sfintei Matrona, împreuna cu icoana făcătoare de minuni, au fost aduse la Catedrala „Sfântul Nicolae”, din orașul Bălți, relatează NordNews.md. […]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"