NordNews
Avem ce spune

VIDEO | La Bălți, legea pungilor nu e pentru toți: „Nouă ni le aduc clandestin”

La Bălți, legea e dată pentru a nu fi respectată. Dovadă sunt vânzătorii din Piața Centrală care continuă să vândă pungi și veselă din plastic. Chiar dacă legea prevede o amendă de până la 4 500 de lei, acest lucru, se pare, că nu prea îi sperie pe comercianți.


Ce să fac eu dacă și noi le-am cumpărat. Nouă ni le aduc clandestin. Sunt interzise prin lege, dar noi ce să facem, unde să ne ducem? Să îmi dea alte pungi și eu le voi vinde

La opt luni de la interzicerea pungilor din plastic, acestea continuă să atârne la orice colț. Vânzătorii spun că atât timp cât în țară se produc sau se importă pungile din plastic, legea impusă în luna ianuarie, este inutilă.

Vama țării noastre permite ca în țară să intre pachete din plastic. Dacă Vama dă voie, este un regim de stat. Atunci cum dumneavoastră spuneți că legea interzice. Dacă Vama dă voie, și statul, și ecologia, ia taxe pentru aceasta, cum altfel? 

Se vând la piață și cumpărăm și noi. – Ați încercat să cumpărați pungi biodegradabile? –Nu, nu am încercat. Eu deja voi cumpăra bio.

Unii comercianți spun că s-au conformat legii de la bun început și au renunțat la pungile din plastic, deși îi bate la buzunare, pentru că cele biodegradabile sunt mult mai scumpe.

Aveți în vânzare pungi din plastic? –Nu – De ce nu? –Pentru că nu se permite.Pe data de 1 ianuarie a intrat în vigoare această lege. Noi nu avem pungi doar. 

Oamenii spun că nu au de ales și cumpără pungile propuse de vânzători. Totuși, optează pentru pungi din materiale regenerabile, mai puțin periculoase pentru mediu.

Cele din plastic sunt dăunătoare, ele nu se discompun. Acum sunt mai puține, dar înainte pe toți copacii erau atârnate pungi din plastic.

Până când nu se vor vinde toate pungile care au rămas, trebuie să mai răbdăm, dar mai departe, deja este treaba statului.

Mai bine aceste noi, ele sunt mai bune, noi cumpărăm de acestea. Nu se rup repede, sunt mai tari și sunt mai bune pentru organism.

Între timp, specialiștii din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului, susțin că întreprind toate măsurile necesare pentru a opri vânzarea pungilor din plastic, lucru care pare greu de crezut. Asta pentru că de la începutul anului, la Bălți, doar peste 100 de agenți economici și persoane fizice au fost supuși verificărilor.

Verificării au fost supuși 55 de agenți economici și 72 de persoane fizice particulare. Împreună cu Inspectoratul de Poliție Bălți, începând cu luna martie, am efectuat razii pe parcursul a trei luni. Raziile s-au bazat pe prevenirea comercializării pungilor din plastic, a declarat Andrei Sliusari, Inspector Principal Prevenire.

Anual, un cetățean din Moldova utilizează circa 140 de pungi din plastic. La nivel de republică, această cifră este de 420 de milioane de pungi. Deși nu este ecologic, iar utilizarea acestora provoacă daune mari mediului și sănătății umane, oamenii nu renunță la acestea, Aga Mihaela, reporter Nordnews.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata