Asociația pentru Drepturile Omului Lex XXI a lansat proiectul ,,Să acționăm împotriva corupției prin transparență și buna guvernare„, finanțat de Ambasada SUA în R. Moldova. Scopul acestuia este de a informa și îndemna populația să se opună, să combată fenomenul corupției.
Participanții proiectului (tineri și maturi) sunt acum la etapa de instruire. Reporterul nordnews a ținut să afle de la președinta Asociației Lex XXI, Diana Grosu, ce urmează după aceste traininguri.
,,Sunt un șir de traininguri. 10 instruiri. O să fie instruiți 20 de tineri, cetățeni, după care vor forma 2 grupuri de acțiune, care vor face mini proiecte. Ulterior, vom face schimb de informații. Vom avea o rețea de oameni care promovează integritatea. Suntem aici ca să le explicăm, care sunt instituțiile, care pot să prevină și combată acest fenomen. Ce este Centrul Național Anticorupție, cu ce se ocupă, ce este Procuratura Anticorupție, unde se află în Bălți astfel de instituții, cum să depui o plângere.” , a spus Diana Grosu.
Despre organele anticorupție și despre experiența personală în acest domeniu a vorbit Ion Pruteanu, Șeful Direcției Educație Anticorupție al CNA. Acesta susține că cele mai afectate de acest fenomen în R. Moldova sunt educația, medicina și organele de control.
,, Conform sondajelor de opinie, care s-au efectuat în ultimul timp și conform priorităților care și le-a fixat CNA pentru anul 2018-2019, sunt domeniul educației, medicinei și a organelor de control. Acestea sunt în viziunea cetățenilor cele mai afectate. Ca noutăți vom încerca să aducem acele modificări legislative care au avut loc. Vom vorbi despre Legea Integrității, despre măsurile de prevenire a corupției, prevăzute în Legea Integrității. Mai nou, vom vorbi despre avertizorii de integritate.”, a menționat Ion Pruteanu.
Cei prezenți la trainingul de astăzi susțin că își doresc să trăiască într-o societate, care să conștientizeze cât de mult este afectată de fenomenul corupției. Ei consideră corupția o problemă majoră în Republica Moldova.
,, Dacă nu combatem corupția la momentul de față, mâine poate să nu mai fie un mâine fericit. Și sunt un părinte care are 6 copii. Și aș dori ca pentru copiii mei să las o societate corectă. Am fost afectat de fenomenul corupției toți anii, ultimii îndeosebi. Fiind antreprenor, am simțit pe pielea mea cât este de greu să activezi în asemenea societate.” , a spus Maxim Burduja.
,, Cred că este foarte îngrijorător faptul că Moldova se regăsește în top 3 al cleor mai corupte țări din Europa, potrivit unui raport al Transparency International. Și trebuie să conștientizăm faptul că, dacă nu întreprindem acțiuni individuale, că dacă nu încercăm să spunem nu acestui fenomen, atunci lucrurile pur și simplu vor stagna și vom trăi și mai departe așa, cum am trăit până acum. ” , a adăugat Valeria Ciolac.
În ianuarie 2019, la Berlin, Transparency International a lansat Indicele Percepţiei Corupţiei pentru anul 2018 (IPC 2018). Indicele a fost calculat în baza a 13 studii ale unor organizaţii/companii notorii (inclusiv 9 – pentru Republica Moldova) pentru a evalua nivelul percepţiei corupţiei uzuale din sectorul public în 180 de ţări. Acesta este evaluat la o scară de la 0 până la 100, unde „0” semnifică corupţie totală, iar „100” – lipsă totală de corupţie.
În 2018, Republica Moldova a înregistrat un scor al IPC de 33 de puncte, fiind pe locul 117 din 180 ţări. În IPC 2017, Moldova, cu un scor de 31 puncte, era pe locul 122 din 180 ţări. Pentru comparaţie, în 2018 Georgia se află pe locul 41, România – pe 61, Ucraina – pe 120, iar Rusia pe locul 138.
VIDEO | La Bălți, ONG-ul Lex XXI instruiește oamenii cum să combată corupția

Articolul precedent