NordNews
Avem ce spune

VIDEO | La Baraboi, Dondușeni se mai țes covoare moldovenești

Combustia motoarelor istoriei este constituită din două componente fluide: tradiția și modernitatea. Cunoașterea și dezvoltarea tradițiilor mișcă lumea înainte. În lumea în care trăim există un cult al noului cu orice preț și, din păcate, abandonarea unor valori milenare. De exemplu, industria textilă a redus la net tradiția țesutului manual al frumoaselor covoare moldovenești, care sunt, și o demonstrează covoarele vechi, adevărate simfonii de frumusețe. De unde și ne minunăn de fiecare data când întâlnim în sate femei, care mai practica arta țesutului covoarelor  moldovenești. Jurnaliștii de la nordnews au ținut să descopere promotorii acestei vechi îndeletniciri, oameni cu rară înzestrare și frumusețe interioară. 

Așa am cunoscut-o pe Parascovia Spînu, originară din satul Baraboi, raionul Dondușeni, o femeie înzestrată cu iscusința țesutului covoarelor, energică și cu  multe povești în spate. La respectabila sa vârstă de 63 de ani, ea mai are grijă și de alți bătrâni din sat. Le duce medicamente, se interesează de sănătate, discută despre problemele vieții. Pare că nu obosește niciodată, mereu are câte ceva de făcut și totul îi iese foarte bine. Așa a fost în toată viața ei: harnică și la muncile câmpului, și la treburile casnice, și la țesutul covoarelor.
“Noi la tinerețe mergeam  la deal, la prășit. Seara veneam acasă, făceam mâncare la copii, îi culcam, apoi spălam cu mâna câte o funie plină cu rufe, că a doua zi dimineața, trebuia să mă scol,  să duc copiii la grădiniță și, pe urmă, iar cu sapa la deal. Nu aveam timp de stat. Iarna însă, după ce lăsam de țesut, atunci spălam de pe copiii, că era și bărbatul. Eu mă trezeam dimineața devreme și făceam mâncare, până a veni femeile la țesut.”
Bătrâna începe să ne dezvăluie secretele meșteșugului țesutului.
“Iată aceasta este urzeala, o puneam în șase-șapte mosorele.”
“Lâna o scărmănam la scărmănătorie, o aduceam acasă, o puneam în furca de tors. Așezam caierul, îl puneam în furcă, îl prindeam la brâu și cu ajutorul fusului torceam. Doar că fusul l-am dat la o femeie și nu mi l-a întors.”
Tot ce reuşeste să confecţioneze, dăruieşte rudelor care o vizitează, dar pastrează şi pentru cei ce vor avea grija de ea mai târziu. Talentul l-a moștenit și fiica sa, Lilia Spînu,  profesoară de educație tehnologică la școala din sat. Ea spune că mama ei a învățat-o încă de mică să țese și i-a plăcut foarte mult.
“Încă din anii copilăriei am văzut cum în familie se țese și au încercat să ne învețe și pe noi. Atunci când ele mergeau la masă, încercam și noi să țesem, dacă greșeam, desfăceam din nou. Cu timpul, ne-au învățat să țesem după floare, adică a scări. ”
Parascovia Spînu ne-a arătat mai multe covoare țesute de ea cu dragoste pe parcursul vieții
“Toate sunt făcute de mine, la tinerețe le-am țesut cu mâna mea.”
Nepoatele, chiar dacă o vizitează rar și nu stau mult la ea, doresc și ele să prindă câte un pic din meșteșugul bunicii
“Ele vin și vor să învețe, doar că nu reușesc prea mult, pentru că  sâmbăta vin și duminica pleacă înapoi.”
“Mă gândesc că tot ce mai am țesut de mâna mea, să rămână ca moștenire la copii la nepoți,”
Bătrâna consideră că și-a trait viața frumos: între munci de tot felul, dar și la țesutul covoarelor.
“Și uite așa mi-am petrecut tinerețele. Lucrând și lucrând, vara la deal și iarna cu țesutul ne-am ocupat”.
Până la urmă, tradiţia înseamnă menținerea legăturii cu moştenirea lăsată de înaintașii întemeietori. Astfel, rar unde putem găsi expresii ale demnității şi frumuseții neamului, așa cum le-am aflat în vorbele bunicii, care și-a trait viața luminos, țesând cu multă dragoste covoare nemaipomenite,  pentru a le lăsa  moștenire oamenilor, îmbogățind astfel universul spiritualității românești.
Ne-am despărțit ca niște buni prieteni, Parascovia Spînu invitându-ne să mai trecem pe la ea.
La revedere și vă mai poftim, dacă bunica va mai trăi și va mai țese”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata