NordNews
Avem ce spune

VIDEO | La Fălești a fost inaugurat cel mai bun stadion cu acoperire artificială din R. Moldova. Lucrările au costat milioane de lei

Stadionul din Fălești a fost deschis astăzi oficial sub aplauzele a sute de oameni. Potrivit autorităților, acesta este cel mai bun stadion cu acoperire artificială din Republica Moldova. Federația Moldovenească de Fotbal a asigurat stadionul cu gazon artificial și tribune, în valoare de aproape 4 milioane de lei. Iar lucrările, care se cifrează la aceeași sumă, au fost realizate din bugetul consiliului raional.


„Este unicul teren de această calitate din republică. Este primul teren de la acest producător, de această calitate. A fost testat și am decis să-l instalăm la Fălești ca un model”, a declarat Leonid Oleinicenco, președintele Federației Moldovenești de Fotbal.

Școala sportivă din Fălești este vrecventată de 550 de copii, dintre care 210 practică fotbal, ghidați de șapte antrenori. Tinerii sportivi sunt bucuroși de condițiile care au fost create pentru ei.

„Deschiderea stadionului este importantă pentru copii, să practice sportul. Suntem foarte bucuroși că avem așa stadion. Trebuie să aducem doar rezultate bune orașului Fălești”.

„Am așteptat foarte mult acest stadion. Este un stadion performant și comod. Sper ca astfel de stadioane să fie deschise în mai multe raioane pentru că este util pentru copii”, au spus tinerii.

Directorul școlii sportive din oraș speră că noul stadion va fi un imbold pentru copii și tineri de a practica fotbal.

„Pe acest stadion ne vom putea antrena tot anul. Adică, toți copiii se pot antrena și sperăm la un progres pe viitor, în condițiile în care vom avea mai mulți copii în clase. Grație acestui stadion, toți vor dori să practice fotbal și să se bucure de un teren amenajat”, a declarat Robert Turava, directorul școlii sportive din Fălești.

Tribuna a fost dotată cu 3500 de locuri, iar autoritățile raionale planifică să sporească numărul lor până la 5000.

„Am creat condiții. Fotbaliștii trebuie să aibă condiții create pentru a cere de la ei rezultate”, a spus Viorel Babii, consilier raional din Fălești.

„Sunt în jur de opt milioane de lei care s-au cheltuit în toată această perioadă, inclusiv gardul. Gazonul artificial pe care îl vedeți este o donație don partea Federației Naționale de Fotbal. Am mai discutat cu Federația de Fotbal pentru a amenaja un mini teren artificial care să fie amplasat la Școala Sportivă”, a declarat Sergiu Fîntîna, președintele raionului Fălești.

În prezent, clubul „Flacăra Fălești” ocupă primul loc în Divizia B.

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"