Centrul Consulativ din cadrul Spitatlului Raional Sîngerei a fost renovat. După patru luni de muncă, lucrările de reconstrucție a holului și a sălilor instituției au fost duse la bun sfârșit. Renovarea Centrului a costat peste un million de lei, fonduri alocate de bugetul raional.
În debutul ceremoniei de dechidere a Centrului Consultativ a luat cuvântul directorul Spitalului Raional, Lilian Brânză, care le-a mulțumit tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui eveniment și a înmânat diplome din partea Preșidintelui Raionului și Primarului de Sîngerei.
Acordul final alacestei ceremonii a fost tăierea simbolicei panglici roșii, care a însemnat deschidereaoficială a Centrului Consultativ.
Președintele raionului, Vasile Marandiuc, afirmă că, pâna la reconstrucție, blocul dat arăta dezastruos: ferestre sparte, uși rupte, acoperiș distrus și multe altele.
„Da, clădirea din anii sovietici era lăsată în voia soartei. Și știți cum e la noi –mulți gospodari: cineva ceva a luat. Undeva, curgea acoperișul, ferestrele erau stricate, și ușile, și a.m.d. Cu ajutorul antreprenorilor și a finanțării noastre am făcut un lucru bun. Eu cred că bolnavii o să fie mulțumiți, și doctorii tot” , a menționat Vasile Marandiuc.
Directorul Spitalului Raional, Lilian Brânză, se bucură de această renovare, or, astfel le va fi foarte comod și pacienților, și medicilor, întrucât Asistența Medicală Specializată Ambulator (AMSA) este amplasată în incinta Spitalului și nu mai este nevoie dea face mai multe drumuri, pentru a da analize sau pentru a face examene medicale.

„Era o necesitate stringentă și majoră de a reamplasa specialiștii în teritoriul spitalului, fiind că era necesar ca bolnavul să circule din incinta Centrului Medicilor de Familie în incinta spitalului, și returnul. Acum, în noile condiții, pacientul nu mai are necesitatea de a circula, are tot necesarul aici pe loc.”
În Centrul Consultativ al Spitalului Raional Sîngerei sunt primiți zilnic circa 300 de pacienți, printre care sunt și copii, și bătrâni, și femei gravide. La fel, sunt necesare vizite profilactice și repetate. Renovarea Secției AMSA este un eveniment foarte așteptat și care va ajuta mult în tratamentul pacienților, consideră medicii din Sîngerei.