NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Le-ar fi promis o mie de lei pentru tăcere.  Accident cu semne de întrebare, la Telenești

Un medic ar fi încercat să-și cumpere nevinovăția cu o mie de lei, după ce a tamponat doi minori la o trecere de pietoni din orașul Telenești. Potrivit victimelor, în urma accidentului, care a avut loc acum două săptămâni în orașul Telenești, șoferul ar fi încercat să scape basma curată și le-a propus bani, în schimbul tăcerii.


Vasile Lopotenco este unul dintre cei doi minori care au fost accidentați în seara zilei de 4 ianuarie. Potrivit tânărului de 17 ani, acesta trecea regulamentar strada, când brusc a fost lovit de o mașină.

 „Eu cu un prieten veneam de la supermarketul Linella, ne îndreptam spre casă. Când am ajuns la trecerea de pietoni ne-am asigurat privind stânga-dreapta dacă totul e ok (dacă putem trece în siguranță strada – notă red.), iar când am ajuns la mijlocul străzii am realizat că șoferul (domnul Podobinschi) venea spre noi, fără să se oprească. În rezultat, noi am fost tamponați și purtați în jur de 5-7 metri mai departe” , a spus Vasile Lopotenco.

Potrivit minorului, la fața locului a intervenit poliția, dar și un echipaj de salvare, pentru a-i fi acordat primul ajutor medical.

„Domnul Podobinschi a ieșit din mașină și a încercat să se înțeleagă amiabil cu noi, propunându-ne câte 1000 de lei, dar noi am refuzat și am așteptat poliția. Când aceștia au venit, i-au cerut documentele, dar am observat că acestuia nu i s-a efectuat testarea alcoolscopică care se face pe loc. Eu am contuzie musculară în două locuri, iar la Ion leziuni corporale pe față, picior. Ion avea și crăpătura la picior.

– A fost un accident grav? – Da, destul de grav” , susține tânărul.

La rândul său, șoferul automobilului care este medic-narcolog în raionul Telenești își recunoaște vina, dar afirmă că, dimpotrivă, minorii au vrut să-l șantejeze și i-au cerut bani.

„Ploua și n-am observat două persoane. Le-am lovit (tamponat), dar aveam viteză de 20-25 de km/oră.

– Din câte am înțeles le-ați propus câte o mie de lei?!

– Nu, ei mi-au propus. Ei încă m-au provocat să mișc mașina, dar eu am refuzat. Acolo unde s-a întâmplat acolo am și lăsat mașina. Inițiativa „a mers” invers și suma nu coincide cu ceea ce spuneți dvs. Dumnealor au propus că dacă dau bani, incidentul se rezolvă, dacă nu – ei apelează (la poliție – notă red.). Mă opresc la aceea că la banca Moldindconbank de pe card suma maxima care poate fi extrasă este de 5 300 de lei. Mai mult nu vă pot spune nimic. Eu nu dispun de așa sumă”, a declarat Nicolae Podobinschi, șoferul automobilului.

Potrivit oamenilor legii, în urma accidentului minorii s-au soldat doar cu vătămări corporale neînsemnate, iar circumstanțele accidentului urmează a fi stabilite.

„Șoferul implicat în accident nu a fost testat alcoolscopic la fața locului deoarece conform Hotărârii Guvernului 296 din 2009 șoferii implicați în accidente rutiere cu persoane traumate urmează a fi transportate la spital pentru preluarea probelor biologice, în vederea stabilirei dacă acesta se afla sau nu în stare de ebrietate. În cazul în care rezultatele probelor biologice vor stabili că șoferul s-ar fi aflat în stare de ebrietate, în dependență de gradul de alcoolemie depistat va fi inițiat proces contravențional sau penal”, a declarat Silvia Vetcu, ofițer de presă IGP.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata