NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Maia Sandu, la Drochia: „O să facem ordine și o să le dăm peste mână tuturor funcționarilor care îndrăznesc să ceară mită!”

Pentru ea, nevoile oamenilor sunt mai presus de toate. A demonstrat de nenumărate ori că știe să înfrunte în mod destoinic provocările oponenților și luptă pentru un viitor mai bun pentru cetățenii Republicii Moldova. Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu s-a întâlnit cu alegătorii din Drochia, pentru a le prezenta programul electoral. Dacă va ajunge președinte, lidera PAS promite oamenilor pensii minime de 2000 de lei, crearea unui „Fond de Argint”, din care va asigura servicii de îngrijire, asistență medicală la domiciliu, prânzuri calde și asistență juridică pentru bătrânii aflați în dificultate.

După 37 de ani de muncă, Iulia Ataman ridică o pensie de 1600 de lei. Bătaie de joc, spune femeia. Banii nu îi ajung nici pentru strictul necesar.

Da, sunt pensionară de zece ani. Am muncit 37 de ani în secția de terapie, unica. Și am ieșit la pensie cu 800 de lei și până în ziua de azi s-au mai adăugit încă 800. Nopți nedormite, tinerețea a rămas în spital lângă bolnavi și poftim la ce am ajuns, a spus Iulia Ataman, pensionară or. Drochia.

Soarta Iuliei Ataman o împart zeci de mii de pensionari din toată țara.

„Eu am o mie de lei pensie și mă stărui să stau în casă doar. Dacă ies afară, vreau de toate. Mi-a plăcut că Maia Sandu a propus câte 2000 de lei pentru pensionari. Și așa aveam 1100 de lei cu tot cu adaosuri, dar le-au laut ca să mi-o mărească și acum e mai mică.”

După atâția ani de sărăcie, oamenii spun că a venit timpul să trăiască într-o țară unde există lege, dreptate și bunăstare. Așa că vor vota cu încredere pentru Maia Sandu.

„Am venit să mă întâlnesc cu Maia Sandu, pentru că ea e speranța Moldovei, pentru mine. Mă gândesc că poate ceva se va schimba. Acești 900 de lei, pe care ni i-a dat nouă Igor Dodon, sunt ca viermii pentru pești. Așa și noi o să pățim cu acești bani, mulți se vor duce după el pentru că le-au dat, îmi pare rău că nu prea înțelege lumea noastră ce face.”

„Am venit să ne întâlnim cu Maia Sandu, o persoană foarte responsabilă, cu dorință de a ajuta oamenii, de a ne susține în toate. Am venit să ne întâlnim cu dumneaei, să o susținem.”

Oamenii consideră că lidera PAS va fi un președinte bun.

„În primul rând este cinstită, are verticalitate. Cuvântul spus de ea o să fie și nu o să fure.”

„Îmi place politica ei, ideile pe care le promovează și sper să devină președinte. Parcă pare mai onestă, mai cinstită. Cel puțin istoricul ei, de unde vine, arată că ea e mai onestă.”

Pe lângă pensii majorate, Maia Sandu se angajează să creeze condiții prielnice pentru antreprenoriat.

„Noi am anunțat ca obiectiv național, majorarea pensiilor la două mii de lei. Să simplificăm regulile de activitate, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, ca să fie ușor să deschizi o afacere, ca să fie mai ușor să activezi. O să insist ca statul să sprijine deschiderea întreprinderilor de prelucrare a producției agricole, în special în centrele raionale și în unele sate mai mari. Pentru că asta ar putea să fie o opțiune pentru asigurarea locurilor de muncă, în special în afara Chișinăului.”

Maia Sandu a devenit lider al Partidului Acțiune și Solidaritate în 2016, an în care formațiunea a și fost constituită.

Acest material a fost achitat din fondurile electorale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata