NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Maia Sandu promite să atragă investiții străine de miliarde de lei pentru satele Moldovei

Infrastructura la pământ, salariile, pensiile mizere, dar și lipsa locurilor de muncă au făcut ca mai multe case din raionul Dondușeni să rămână pustii. Unii au ales calea pribegiei, iar alții mai cred într-un viitor luminos în Republica Moldova. Ultima speranță a oamenilor este Maia Sandu.

Un angajament important în programul prezidențial al candidatei PAS la funcția de președinte al Republicii Moldova sunt investițiile în mediul rural. Asta înseamnă racordarea gospodăriilor la sistemele de aprovizionare cu apă și canalizare, iluminat stradal și drumuri renovate.

„Eu mă angajez să negociez anual câte două miliarde de lei în acest program, așa încât să suplimentăm cele 500 de milioane de lei oferite de stat și care sunt prea puține. În patru ani sper să facem o investiție de cel puțin 10 miliarde de lei în satele din Republica Moldova.”, a declarat Maia Sandu,  candidata PAS la fincția de președinte.

Oamenii spun că pentru a opri plecarea în masă a sătenilor, autoritățile trebuie să creeze condiții bune de trai, de altfel, țara noastră riscă să rămână fără brațe de muncă.

„Acum avem acces la apă, dar canalizare, fiecare are în curtea lui. Fiecare după posibilitate, dar la pensionari, la bătrâni se dărâmă casele peste ei. La mine în mahala sunt case care se prăbușesc peste pensionari. Nu-i aude nimeni cu o pensie de o mie de lei, de șapte sute, de opt sute. Nimeni nu ne aude, mai ales satele, suntem fără lumină, fără drumuri bune, fără nimic. Totul s-a furat și s-a distrus.” a spus Larisa Demian, locuitoarea satului Baraboi.

Iuliana Eladi a absolvit Facultatea de Științe Politice. Tânăra vrea să-și construiască un viitor în Republica Moldova alături de oameni integri.

„Sunt studentă și de aceea mă gândesc la viitorul meu și sunt convinsă că echipa Maiei Sandu o să facă treabă bună, nu doar promisiuni, cum s-a întâmplat precedent în politica noastră. Părinții mei au lucrat foarte mulți ani peste hotare, asta este situația pe care nu o doresc niciunui copil în țara aceasta. Am studiat aici în Republica Moldova, am făcut masteratul în România, iar acum am revenit și îmi continui studiile.”, a afirmat Iuliana Eladi. 

Cetățenii spun că au încredere în acțiunile Maiei Sandu și că doar ea poate ridica nivelul de trai în Moldova.

„Noi și data trecută am votat-o pe dânsa. Este bravo.”

„Este om corect, onest și luptă pentru dreptate.”

 

Acest material a fost achitat din fondul electoral.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata