NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Mândria R. Moldova, Irina Rîngaci și Iulia Leorda, omagiate în plenul Parlamentului

În debutul ședinței plenare, Președintele Parlamentului, Igor Grosu a transmis un mesaj de felicitare pentru Irina Rîngaci, Campioană Mondială la Seniori. Tânăra a obținut prima medalie de aur din istoria luptelor libere feminine din Moldova la seniori, în cadrul Campionatului Mondial de la Oslo, Norvegia. 


„Irina a reușit un sezon fantastic obținând patru titluri supreme într-un an: Europenele de tineret şi seniori, dar şi Mondialele de tineret. Irina este un adevărat exemplu pentru toată Republica Moldova. Sportiva a demonstrat că prin multă muncă, modestie, greutăți și determinare se poate. Felicitări antrenorilor, părinților și tuturor celor care au contribuit la această performanță extraordinară”, a declarat Igor Grosu.

Irina Rîngaci are 20 de ani și este originară din Sărățica Nouă, Leova.

De asemenea, speakerul s-a referit și la sportiva Iulia Leorda din Republica Moldova, care a câștigat argintul la Campionatul Mondial de seniori de la Oslo, obținând astfel titlul de vicecampioană mondială la lupte în categoria de 53 kg. Igor Grosu a apreciat efortul tinerei, subliniind, astfel, performanța remarcabilă.

„Salutăm și felicităm din suflet și performanța unei alte luptătoate din Republica Moldova, Iulia Leorda, pentru lupta pe care a demonstrat-o. Felicitări Irina și Iulia. Bravo! Suntem mândri de voi”, a punctat Igor Grosu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"