
Fără primul sunet de clopoțel și flori, însă cu măști și dezinfectant. Așa a început noul an școlar în Republica Moldova din cauza pandemiei de Covid. Instituțiile de învățământ au avut de ales din șapte modele de organizare a procesului de studii. Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Bălți a optat pentru prezența fizică a elevilor la ore. Iar pentru a asigura distanța socială, adminsitrația a stabilit patru trasee de deplasare pe holurile școlii.
„Avem prestabilite patru trasee. Fiecare traseu se deosebește prin culoare. Sunt niște trasee gândite de noi. Astăzi le-am văzut în practică. Copiii se descurcă de minune și respectă traseele”, a declarat Aurelia Balan, directoarea liceului.
Cei mai emoționați au fost elevii care au mers în clasa I.
„Merge în clasa I? -Da. Este bine. ”
„Mă simt bine, sunt fericit”, au spus micuții.
Părinții spun că și-au echipat odraslele cu toate cele necesare pentru a se proteja împotriva coronavirusului. Ei cred însă că, în curând, școlile vor reveni la învățământul online.
„Avem mari speranțe că totul va fi bine, iar copilul va frecventa școala. Noi suntem echipați cu mască. Suntem pregătiți de acasă. Am învățat măsurile de control și prevenire a infecției cu noul coronavirus. ”
„S-a reluat învățătura clasică, cu prezența fizică a copiilor la ore, dar nu cred să dureze mult acest lucru. Avem dezinfectant și măști de protecție. Ceea ce se cere, nimic ieșit din comun. ”
„Am fost anunțați că odată ce vor fi trei copii infectați cu Covid-19 în școală, instituția va trece la învățământ online. Oricare reticență este, dar încercăm să-l învățăm cum să se comporte, cum să aibă grijă de el.”
Iar la liceul „Dimitrie Cantemir”, elevii învață în două ture.
„Am șervețele umede care conțin spirt, dar și șervețele uscate pentru a-mi șterge banca. Vom avea 5-6 recreații. În trei recreații vom face curățenie umedă. Am dezinfectant și mască pentru a putea merge pe hol. În clasă se permite să nu porți mască, dar să nu intri în contact cu colegii. ”
„Pentru siguranța mea am luat dezinfectant, șervețele umede, botoșei și mască. E mai bine să înveți în două ture decât online. Învățământul la distanță este dificil așa că mai bine venim la școală ”, au povestit elevii.
De careu solemn nu au avut parte nici elevii gimnaziul din satul Prepelița, raionul Sîngerei. Și aici, regulile de protecție împotriva coronavirusului sunt respectate cu strictețe.
„Fiecare elev are locul său în bancă, stau așezați în ordinea jocului de Dame, câte unul în bancă. Avem semne pe podea pentru a păstra distanța socială. Dirigintele s-a gândit cum să fie mai atractiv”, a declarat Svetlana Eremei, directoarea gimnaziului.
De la începutul pandemiei, în Republica Moldova au fost confirmate aproape 37 de mii de infectări cu Coronavirus.