VIDEO | Medic italian filmat cum lovește și trântește la pământ un bătrân de 85 de ani

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Scene șocante surprinse în orașul Calimera, provincia Lecce, Italia. Un bătrân de 85 de ani a fost filmat în timp ce este lovit și trântit la pâmânt, în plină stradă, de medicul său de familie.

Atenție, imagini cu puternic impact emoțional!

Grozăvia a avut loc în urmă cu câteva zile, pe via Michele Palumbo.

În imagini se vede cum bătrânul în baston și medicul se ceartă pe trotuarul din fața clinicii. Un al treilea bărbat asistă la discuție, însă nu intervine în dialogul celor doi. La un moment dat, însă, dr. Vincenzo Refolo îi dă o palmă peste ceafă bătrânului, care încearcă apoi să riposteze cu bastonul. Curprins de furie, medicul îl trântește la pământ pe bărbat și continuă să-l lovească cu piciorul.  În tot acest timp, bărbatul care se afla lângă cei doi a privit impasibil bătaia, fără să intervină.  O femeie a fost cea care, cu greu, l-a apărat pe bătrân de loviturile fără milă ale doctorului.

Bătrânul s-a ales cu vânătăi pe faţă și două coaste rupte

Potrivit leccesette.it, bătrânul de 85 de ani – Foca Bellotoma – a fost luat la pumni după ce i-ar fi cerut medicului explicații legate de o trimitere la ortopedie. În urma agresiunii, omul s-a ales cu două coaste rupte și răni grave la nivelul feței.Bătrânul este șocat de cele întâmplate.

Eram la pământ și el continua să mă lovească…Nu pot să dorm, nu mai am liniște”, a declarat bătrânul pentru quotidianodipuglia.it.

Bătrânul s-a ales cu vânătăi pe față și două coaste rupte

Scena a fost filmată cu un telefon mobil de o tânără care se afla într-o mașină. După ce au intrat în posesia înregistrării, dar și în urma audierii martorilor, autoritățile l-au plasat pe medic în arest la domiciliu, pentru infracțiunea de vătămare corporală agravată.

Mai mult, Autoritatea de Sănătate Locală (ASL) i-a suspendat acestuia activitatea.

Ceea ce s-a întâmplat la Calimera, atacul unui medic generalist asupra unui pacient de 85 de ani, este de o gravitate fără precedent. Toate procedurile au fost demarate pentru revocarea definitivă a acordului, atât din medicina generală, cât și din continuitatea asistenței în Santa Cesarea Terme, unde medicul oferă servicii”, a anunțat ASL într-un comunicat.

Mai mult, Autoritatea a depus o plângere la secția de poliție din Calimera, dar și la Ordinul medicilor.

Solidaritatea și sprijinul nostru se îndreaptă către pacientul atacat. Incidentul nu face cinste medicilor de familie care, chiar cu prețul vieții, tratează pacienții la domiciliu în plină stare de urgență epidemiologică”, a mai transmis ASL, potrivit lagazzettadelmezzogiorno.it.

sursa : observator.tv

leave a reply