NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Mesajul de Anul Nou al președintetelui Republicii Moldova, Maia Sandu

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu a adresat un mesaj de felicitare cetăţenilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Șefa statului a vorbit despre pandemia Covid-19, menționând că 2020 a scos în evidență OMENIA din noi, care va învinge acest virus, transmite unimedia.md. 

„Dragi cetățeni,

Trec ultimele clipe ale anului 2020. În mod tradițional, trecerea dintre ani este un moment de reflecție – analizăm cum a fost acest an pentru noi, transmitem gânduri de recunoștință pentru oamenii dragi, ne bucurăm alături de familie și, cel mai important, sperăm să fie mai bine în anul care vine.

Anul 2020, pentru mulți dintre noi, a fost un an greu, prea greu. Un an care ne-a încercat puterile, ne-a pus la îndoială convingerile, ne-a oferit lecții de răbdare și cumpătare. Un an marcat de greutăți, în care a fost dificil să ne păstrăm optimismul și încrederea într-un viitor mai bun. Însă moldovenii, în condiții foarte complicate, au reușit să dea dovadă de o solidaritate și o putere nemaipomenită. Sunt mândră că fac parte din acest popor. Sunt convinsă că 2021 va fi mai bun, căci vom merge împreună, uniți, încrezători în puterile noastre de a face viața mai bună pentru fiecare.[…].”, a menționat Maia Sandu.

Vedeți mai jos mesajul integral.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata