NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Moldova ar putea fi coinvestitor la Centrala de la Cernavodă. Compania „Energocom” a semnat un memorandum cu „Nuclearelectrica”

Moldova ar putea fi coinvestitor la Centrala de la Cernavodă pentru a-și asigura accesul la energie sigură și la prețuri competitive. Compania „Energocom”, deținută 100% de stat, a semnat astăzi un Memorandum de Înțelegere cu Societatea Națională din România „Nuclearelectrica”. Prezent la ceremonie, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat că este un document ce va produce efecte în următorii ani, în contextul în care Moldova și-a propus să atingă zero emisii de carbon până în 2050.


Este un memorandum de colaborare prin care ne angajăm într-un proces. Pe parcurs vom vedea care vor fi pașii următori și cât de repede se va mișca procesul în România. Intenția de bază este ca R. Moldova să devină prin intermediul „Energocom” un coinvestitor în acest proiect. Pe de o parte vrem să facilităm realizarea acestor proiecte în România, iar pe de altă parte, să asigurăm anumite volume de energie electrică la prețuri bune pentru consumatorii din R. Moldova”, a declarat ministrul Victor Parlicov.

Obiectivul memorandumului este de a explora opțiunile pentru asigurarea livrării energiei produse de „Nuclearelectrica” din noile capacități ce urmează să între în exploatare comercială, în principal unitățile 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, precum și de a sprijini dezvoltarea capacităților și competențelor resurselor umane în domeniul energiei nucleare.

„Suntem deschiși pentru a furniza energie electrică către R. Moldova. Nu avem nimic împotrivă. Singura chestiune ține de disponibilitatea noastră, de cererea din partea cealaltă și asigurarea desfacerii într-un cadru legal aplicabil în România și R. Moldova”, a menționat Cosmin Ghiță, directorul general „Nuclearelectrica”.

„Energocom” a cumpărat energie electrică produsă de „Nuclearelectrica” în perioada octombrie 2022 – aprilie 2023.

„Relația dintre „Energocom” și „Nuclearelectrica” nu mai poate fi discutată doar de o strategie de o lună sau două. Noi discutăm despre un plan strategic bine determinat pentru 10 ani de zile, atunci când vor fi puse în funcțiune modulele 3 și 4. Pentru noi asta înseamnă stabilitate, siguranță în ziua de mâine și o planificare mai corectă unde și cum trebuie să lucrăm pentru a stabili alte tipuri de relații pentru ca să nu depindem de o singură resursă”, a adăugat Victor Bînzari, director „Energocom”.

Proiectele de investiții ale „Nuclearelectrica” sunt investiții verzi și vizează nu doar atingerea eficienței energetice, ci mai ales securitatea energetică, independența energetică și protecția consumatorilor.

„Poate să dăm ceva mai mult R. Moldova pentru că în sectorul energetic, România este un lider regional și trebuie să rămână așa. Dacă Federația Rusă a ales să folosească energia ca armă în războiul declanșat împotriva Ucrainei și războiul hibrid mai amplu, România poate răspunde ca factor de stabilitate. Încă o dată vă mulțumesc, domnule ministru. Vă suntem aproape în tot ce construim și vom construi împreună”, a spus Sebastian Burduja, ministrul Energiei, Guvernul României.

La nivel mondial, energia nucleară acoperă 10% din necesarul total de energie electrică. În Uniunea Europeană, energia nucleară generează 50% din energia electrică fără emisii de gaze cu efect de seră.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"