NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Muncesc în pofida dizabilităților. Aproape 20 de locuitori din nordul țării și-au schimbat viața

Aproape 20 de persoane cu dizabilități din nordul țării au fost angajate în câmpul muncii. Acesta este rezultatul proiectului ,,Angajarea asistată a persoanelor cu dizabilități”, implementat cu succes de AO „Casmed”. Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă au fost făcute totalurile proiectului.

,,Considerăm că da, am reușit să realizăm toate scopurile care ni le-am propus. Indicatorii care ni i-am propus inițial, mă refer la 20 de persoane angajate este aproape atins, pentru că am reușit să angajăm în câmpul muncii 17 persoane”, a spus ALEXANDRINA REABOI, coordonatoare de proiect în cadrul AO ,,CASMED”

Ghenadie Romandaș din Bălți are dizabilitate de gradul II. Cu ajutorul CASMED, viața lui s-a schimbat radical.

,,Că m-au angajat la lucru… înspre bine s-a schimbat….Da, foarte mult…săp, greblez, string la frunze…Vreau să mă angajez la reparație la teleradio… că asta îmi place”, a spus GHENADIE ROMANDAȘ, beneficiar

Persoanele cu dizabilități vor continua să beneficieze de suportul CASMED.

,,Suntem în căutare de suport financiar pentru ca să putem menține programul activ.  Noi credem că oricum vor apărea oportunități, pentru care vom menține acest program activ”, a mai adăugat ALEXANDRINA REABOI, coordonatoare de proiect în cadrul AO ,,CASMED”

Proiectul s-a desfășurat în perioada lunilor mai-decembrie, timp în care CASMED a reușit să organizeze traininguri gratuite pentru 51 de persoane cu dizabilități, în domeniul angajării asistate, pe parcursul a 6 sesiuni de instruire.

,,Ne dorim foarte mult ca persoanele care solicită ajutorul nostru, să beneficieze de el și să îi ajutăm să se angajeze în câmpul muncii…Ca parte a acestei societăți se văd mulțumiți, se văd utili și se bucură. Pot să își gestioneze anumite resurse, să își facă careva procurări”, a spus ALIONA CEBANU, specialist în angajarea asistată în cadrul AO ,,CASMED”

Proiectul a fost implementat și în raioanele Glodeni și Fălești.

,,De ziua internațională a persoanelor cu dizabilități, trei decembrie, în cadrul direcției au fost invitați persoane cu dizabilități la care le-am oferit suport, informare și o motivație. Când apare o speranță ca să își găsească un loc de muncă, viața lor se face mai frumoasă, apare o speranță de viața și calitatea vieții lor sporește”, a spus JITARIUC ALEXANDRU, specialist principal la DASPF Glodeni

Proiectul ,,Angajarea asistată a persoanelor cu dizabilități prin promovarea serviciilor de angajare asistată”, a fost implimentat cu spriinul Proiectului ,,Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice”, implementat de GIZ Moldova cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare a Germaniei, și al Agenției Elevețiene pentru Dezvoltare și Cooperare. Găsește locul tău și afirmă-te în comunitate! CASMED te poate ajuta să-ți găsești un loc de muncă decent!

1 Comentariu
  1. […] Aproape 20 de persoane cu dizabilități din nordul țării au fost angajate în câmpul muncii. Acesta este rezultatul proiectului ,,Angajarea asistată a persoanelor cu dizabilități”, implementat cu succes de Asociația Obștească  „CASMED”. În cadrul unei conferințe de presă au fost făcute totalurile proiectului, relatează NordNews.md. […]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"