NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Nevoiți să intre în propriile curți practic, în genunchi. Cum a fost reparat un drum din satul Bilicenii Vechi, Sângerei

Unii locuitori din satul Bilicenii Vechi, raionul Sângerei sunt nevoiți să intre în propriile curți practic, în genunchi. Se întâmplă după ce în localitate a fost asfaltat peste un kilometru de trotuar. În loc să construiască un sistem de scurgere a apelor pluviale, drumarii au săpat un șanț chiar în fața porților gospodarilor.

Elizaveta Ciobanu are 70 de ani. Fiecare ieșire din ograda sa este un adevărat chin. Grămezile de pământ sunt un obstacol greu de depășit.

Nu pot să intru în ogradă, după ce a făcut primărița pe teritoriul dat. Când e uscat merg prin șanț, când plouă înconjor 20 de metri.  Nu pot aduce nimic. Eu dacă car ceva las acolo la băieți, dar eu trebuie să-l car, dar cine să mă ajute? ”, a spus femeia.

Femeia nu s-a ales nici cu trotuarul promis. Deși s-a plâns autorităților locale deja de 12 ori, problema ei rămâne nerezolvată.

Mi-a spus să pun două scânduri, dar i-am spus că trebuie să mă duc la magazin și să le cumpăr. Ele costă 120 de lei, eu trebuie să o tai în două pentru că de 2 metri nu ajunge, trebuie de 3 metri și costă 240 de lei, eu de unde să i-au acești bani?, s-a plâns bătrâna.

Locuitorii din satul Bilicenii Vechi spun că drumarii au făcut lucrările de mântuială. Aceștia așteaptă ca autoritățile locale să le construiască cel puțin podețe de acces în curți.

Nouă ne-au spus că ei fac trotuarul, iar în canalul de scurgere se va pune prundiș, iar în fața curții vor fi montate podețuri, acum ne-a spus că nu. Nouă nu ne place așa ceva. De ce ei au scormolit pământul și noi nu putem intra cu o mașină, dar unde trebuie să duc nisipul. Pe trotuar să-l descarc? ”.

Te duci aici până în genunchi în glod. La oraș e frumos, dar aici ..dacă suntem țărani, suntem proști. Noi nu suntem proști, dar nu are cine ne face”.

Amenajarea trotuarului a costat 400 de mii de lei, bani alocați din bugetul național pentru întreținerea drumurilor. Administrația SA „Drumuri Sângerei”, a declarat că din cauza lipsei resurselor financiare, lucrările de construcție a unui sistem de scurgere a apei va fi posibil doar în anul viitor.

Nici autoritățile locale nu au bani pentru a soluționa problema oamenilor.

Eu conștientizez că canalul de scurgere trebuie să fie din beton, dar în acest an nu avem plănuiți bani pentru asemenea lucrări. Banii plănuiți i-am cheltuit, am asfaltat o porțiune de drum. Temporar, vedem cum putem ajuta pentru a construi un podeț”, a menționat primarul comunei Bilicenii Vechi, Ala Guzun.

În satul Bilicenii Vechi locuiesc peste trei mii de locuitori.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata