NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Nordul Moldovei rămâne fără tabere de vară pentru copii. Bălțiul a găsit o alternativă temporară

Nici în acest an, copiii din Bălți nu se vor putea odihni la tabăra „Olimpieț”. Porțile acesteia rămân închise din cauza că tabăra nu întrunește condițiile necesare pentru cazarea copiilor. Căsuțele și cantina, care au fost construite acum 40 de ani, sunt avariate și trebuie demolate. Renovarea taberei ar costa câteva milioane de lei.

„Deocamdată rămâne închis. Potrivit primarului de Bălți, Nicolai Grigorișin, tabăra va fi modernizată, vor fi construite căsuțe noi, o cantină și baie cu dușuri. Sperăm că tabăra va fi redeschisă cât mai curând”, a declarat Serghei Gariuc, directorul taberei pentru copii „Olimpieț”.

Cealaltă tabără de vară din Bălți, „Dumbrava Albă”, deja al doilea an găzduiește refugiați ucraineni.

Totuși, autoritățile au găsit o soluție pentru a organiza vacanța copiilor. Din bugetul primăriei vor fi procurate 230 de foi de odihnă în taberele din țară. Totodată, sute de elevi vor putea frecventa tabăra de zi din incinta gimnaziului №14, care funcționează al doilea an consecutiv. Copiii vor fi asigurați cu trei mese pe zi.

„Primul schimb este pentru copiii cu vârsta între 7 și 10 ani, iar al doilea pentru cei de la 10 la 12 ani. Tabăra va activa de ora 9.00 până la 16.00, sâmbăta și duminica fiind zile libere”, a adăugat Angela Gariuc, directoarea gimnaziului №14.

Pentru copii vor fi organizate mai multe activități artistice și culturale.

„Avem grijă să diversificăm odihna și să dezvoltăm copiii. Vrem ca ei nu doar să se odihnească, dar și să se dezvolte fizic, artistic și intelectual. Anul trecut am avut cercul de șah, dansuri, fiecare zi era tematică”, a precizat Angela Gariuc, directoarea gimnaziului №14.

„Combinam dansurile diferitor popoare pentru ca cei mici să învețe dansurile întregii lumi. Le combinam într-un flashmob care, de regulă, se încheiau cu dansul „Hora din Moldova”. Aveam o zi a dansului în care copiii din fiecare echipă își prezentau flashmobul. Le învățam pe toate, ulterior”, a spus Maria Carp, coregraf.

Elevii așteaptă cu nerăbdare deschiderea taberei, mai ales că vacanța de anul trecut le-a lăsat doar amintiri frumoase.

„Acolo este vesel, ne jucăm, dansăm, e mai vesel decât acasă. La această tabără au fost mulți dintre colegii mei de clasă. Le-a plăcut și vor, din nou, la tabără.”

„În una din zile am organizat ziua businessului. Puteai să aduci jucării de care te-ai plictisit sau care nu se mai potrivesc cu vârsta ta, pentru a le vinde. Desigur, nu se plătea cu bani reali, dar era mai mult o competiție.”

„Petreceam mult timp la afară. Participam la competiții, primeam diplome. A fost foarte interesant, foarte divers.”

Amintim că, și copiii din Glodeni au rămas fără ultima tabără din raion. Baza de odihnă „Andrieș” din satul Hîjdieni se află într-o stare deplorabilă. Pentru amenajarea taberei este nevoie de aproape cinci milioane de lei, bani de care autoritățile raionale nu dispun. Tabăra „Andrieș” a fost construită în anul 1983. Într-un sezon, aici își petreceau vacanța de vară aproape 1500 de copii. Alte tabere de odihnă din raion au fost făcute una cu pământul.

1 Comentariu
  1. […] Лагерь “Думбрава Албэ” на данный момент принимает украинских беженцев. Ремонт лагеря “Олимпиец” обойдется местному бюджету в несколько миллионов леев, со ссылкой на nordnews.md сообщает rupor.md […]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"