NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Nouă luni de la crima din Dușmani. Dosarul bate pasul pe loc, iar făptașul pledează nevinovat

Cazul tragediei de la Dușmani, raionul Glodeni, unde doi soți au fost înjunghiați de propriul nepot, bate pasul pe loc. După nouă luni de la crimă, Cristian Lefter, tânărul de 26 ani din cauza căruia una dintre victime a decedat pe patul de spital, încă nu și-a aflat sentința. Procurorul de caz susține că dosarul este tergiversat, iar învinuitului pledează în continuare nevinovat.

Valentina Păucă care a fost amenințată și torturată vreme de câteve ore, spune că avocatul nepotului încearcă să facă presiuni asupra ei.

„Avocatul lui Cristi spune că eu mint, că nu a fost așa (cum spun eu – notă red.). Mă cârnește cum vrea el. Doamne ferește ce face din mine. Și noaptea îi aud vocea cum îmi pune o sumedenie de întrebări. El mă toacă ca pe o varză”, a spus victima.

Femeia de 57 de ani se teme că faptașul va fi eliberat, iar ucigașul soțului ei va rămâne nepedepsit.

„Am auzit că se vorbește prin sat că el (tatăl băiatului – notă red.) a dat 100 de mii de lei, și o să mai dea, doar să-și scoată băiatul. Se tărăgănează procesul ca să se împlinească acel an de zile, pentru că nu pot să-l țină închis mai mult de un an în penitenciar, și să-i dea drumul acasă”, a adăugat Valentina Păucă.

Și locuitorii din sat se tem că tânărul va scăpa basma curată din cauza justiției corupte din Republica Moldova.

„Lumea încă este speriată și crede că legea o să facă dreptate. Credem că nu o să-l elibereze, că la noi acum așa e. Vin de prin Italia, Potugalia, dau bani și totul se închide. Toată lumea așteaptă să fie pedepsit, că lumea se teme de el.”

„Dacă o să dea bani o să-l scape, dacă nu o să dea nu o să-l scape, dar Dumnezeu de sus nu-l va ierta. Omul te iartă, dar Dumnezeu nu iartă. Pentru ce-ai făcut, trebuie să răspunzi.”

Potrivit procurorului de caz, dosarul este examinat de instanța de judecată de aproximativ cinci luni.  Până acum au fost audiați doar șase martori din cei zece.

„Din partea inculpatului se întreprind toate măsurile pentru a fi tervigersată cauza penală. Chiar la ultima ședință, acesta nu dorea să iasă din celulă pentru a se prezenta în instanța de judecată, fără a avea careva motive întemeiate. Totodată, s-a constatat că odată s-a îmbolnăvit de COVID-19 judecătorul, apoi apărătorul inculpatului a fost bolnav. Astfel, am ajuns la nouă luni de zile”, a declarat procurorul Pavel Guida.

Cristian Lefter este învinuit de infracțiuni grave, care pot fi pedepsite cu închisoare de până la 20 ani. Tânărul pledează nevinovat.

„Nu recunoaște nici un capăt de acuzare. Persoana nu este mulțumită că se deține în stare de arest și dorește să fie eliberată. Împreună cu apărătorul au cerut instanței de judecată ca să fie înlocuită măsură de arest preventiv pe o măsură mai blândă, arest la domiciliu”, a adăugat procurorul.

La rândul său, judecătorul de caz a menționat că exameniarea dosarului penal se desfășoară conform procedurilor legale.

„Cauza penală a parvenit în instanța de judecată în luna mai 2020. La etapa de urmărire penală nu sunt disponibilă să vă ofer careva informații. Din luna mai a parvenit în instanța de judecată. Nu este o tergiversare pentru examinarea acesteia, ea se examinează conform procedurii. Pot să vă asigur că această cauza se examinează și se audiază părțile. Ea se află la etapă cercetărilor”, a spus Cristina Rîmari.

Amintim că, acum zece luni, un bărbat de 54 de ani a decedat în urma multiplelor lovituri de cuțit aplicate de la nepotul său. Soția acestuia s-a ales și ea cu mai multe plăgi. Cei trei au servit băuturi alcoolice, iar când tânărul a cerut bani, întrei ei s-a iscat o ceartă, care s-a transformat în violențe sângeroase.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata