NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Numărul cazurilor de gripă a crescut de trei ori în Bălți. Copiii și bătrânii sunt cei mai afectați

Cazurile de gripă și răceală au crescut alarmant în municipiul Bălți. Zilnic, la spitalul pentru copii se adresează zeci de mame. Tratamentele în condiții casnice nu sunt eficiente, iar când ajung la medici, micuții au deja complicații care se transformă în bronșită sau penumonie.

„Începând cu săptămâna 40 până în prezent, în Republica Moldova au fost înregistrate 178 cazuri de gripa sezonieră, iar în municipiul Bălți avem 30 de cazuri. Toate cazurile au fost confirmate în laborator”, menționează Elena Tureac.

Potrivit medicilor, umărul cazurilor de viroze a crescut cu aproape 30% față de anul trecut.

„În cadrul Spitalului Clinic Bălți pacienți care sunt diagnosticați cu viroze respiratorii avem 66 de copii și avem 79 de adulți. Aici mă refer la virozele acute, cât și complicațiile postvirale cum ar fi cazurile de pneumonie, anume pneumoniile severe care au nevoie de terapie spitalicească. Astăzi, în Spitalul Clinic Bălți se tratează 18 pacienți diagnosticați cu SARS CoV-2, dintre 18 pacienți 4 sunt copii. Este perioada de creștere maximă a numărului de cazuri virale”, spune  Ala Condrea.

Cei mai vulnerabili în fața gripei sunt copiii, dar și persoanele cu vârsta înaintată.

Dacă vorbim despre gripă, aceasta a afectat preponderant personae cu vârsta cuprinsă între 5-14 ani, majoritatea la copii. La vârsta 0-4 ani 29 % și la persoanele mai mari de 65 de ani – aproximativ de 3%”, afirmă Șefa Centrului de Sănătate Publică Bălți.

Filadeia are nouă luni și a fost adusă la spital după ce tratamentul de acasă nu a adus rezultate.

„A început să curgă nasul, a început să facă mofturi, să tușească. Peste 1-2 zile i-a stat mai rău. Tusea a devenit mai puternică și umedă”, zice mama Filadeei.

Iar Valeria în vârstă de doar patru luni a fost diagnosticată cu bronșită acută și a ajuns în reanimare.

„La început tușea, dar fără febră. La început nu am înțeles, dar sâmbătă spre duminică s-a simțit mai rău și a început să se înăbușe. Am chemat ambulanța și am venit aici”, adaugă mama Valeriei.

Specialiștii îndeamnă oamenii să se imunizeze. Municipiul dispune de suficiente doze de vaccin antigripal.

Noi am primit un lot de vaccin contra gripei sezonieră, în cantitate de 12.400 de doze, producătorul Coreea. Vaccinul este foarte bun, calitativ, preconizat de Organizația Mondială a Sănătății. La moment, din toate dozele pe care noi le-am primit au fost efectuate 7775 de persoane”, menționează șefa Centrului de Sănătate Publică Bălți

„Îndemn toată lumea să o facă. În țară sunt suficiente atât contra virusului gripal cât și contra virusului de covid, fiindcă imunitatea contează foarte mult”, afirmă vicedirectorul medical al IMSP Spitalul Clinic Bălți.

În prezent, cazurile de gripă în municipiul Bălți au crescut de trei ori comparativ cu perioada similară a anului trecut.

 

 

 

 

 

1 Comentariu
  1. […] Cazurile de gripă și răceală au crescut alarmant în municipiul Bălți. Zilnic, la spitalul pentru copii se adresează zeci de mame. Tratamentele în condiții casnice nu sunt eficiente, iar când ajung la medici, micuții au deja complicații care se transformă în bronșită sau pneumonie, relatează NordNews. […]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"