NordNews
Avem ce spune

VIDEO | O bătrânică a sărit cu parașuta la 102 ani

O bunică neînfricată a doborât recent un record după ce a sărit cu paraşuta de la o altitudine de 4.267 de metri. La 102 ani, Irene O’Shea a devenit cea mai vârstnică persoană ce a sărit cu paraşuta, scrie DESCOPERĂ.ro
O’Shea a sărit de deasupra sudului Australiei cu ajutorul unui instructor de paraşutism şi a unor hamuri speciale ce au permis instructorului să atenueze aterizarea. Conform SFGate, după o scurtă cădere liberă şi deschiderea fără probleme a paraşutei, O’Shea şi partenerul său au ajuns cu bine la sol.
Femeia a fost întâmpinată de îmbrăţişările strănepoţilor. „A fost o adevărată bucurie să o avem alături de noi”, au declarat membrii companiei ce au asistat săritura. O’Shea speră ca săritura sa să atragă atenţia şi să ajute la strângerea de fonduri pentru Asociaţia Bolilor Neuromotorii din Australia. Fiica bătrânei a decedat din cauza unei astfel de afecţiuni în urmă cu 10 ani.
Nu este, însă, prima dată când femeia sare cu paraşuta. Ea a efectuat pentru prima dată cascadoria când a împlinit 100 de ani şi din acel moment a efectuat o săritură cu paraşuta în fiecare an. Anterior, cea mai vârstnică persoană ce a sărit cu paraşuta a fost Bryson William Verdun Hayes, un veteran al Operaţiunii Neptun.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"