NordNews
Avem ce spune

VIDEO | O menajeră din Soroca, filmată în timp ce fură bani și bijuterii din casa în care lucra

Fura din casa în care lucra ca menajeră. O femeie din Soroca a fost reținută după ce a luat bani și bunuri în valoare de peste 200 de mii de lei.

„O femeie de 42 de ani, locuitoare a municipiului Soroca, a fost reținută și este cercetată penal de polițiștii din Soroca pentru săvârșirea unui furt din locuință în proporții deosebit de mari. Aceasta a fost reținută după ce un bărbat de 37 de ani, a sesizat polițiștii precum că din apartament, periodic, îi dispar sume mari de bani și alte bunuri. Astfel, în urma acțiunilor de investigație și urmărire penală a apărut bănuială rezonabilă că infracțiunea este comisă de către menajeră, care era angajată de cinci luni de zile de către proprietari”, scrie poliție.

Totodată, proprietarul a instalat în apartament camere de supraveghere video, care au arătat că femeia ar fi implicată în furt. Suspecta a fost documentată pe parcursul a două săptămâni. Aceasta, în timp ce făcea curățenie, sustrăgea bani și bijuterii. Prejudiciul cauzat proprietarului se ridică la 202 800 de lei.

În cadrul audierilor, femeia și-a recunoscut vina, iar în buzunarele acesteia au fost depistați bani care ar fi sustrași din locuință. Suspecta a fost reținută pentru 72 de ore. Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 10 ani.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata