NordNews
Avem ce spune

VIDEO | O tânără voluntară din Drochia a organizat primul Campionat de Jocuri Intelectuale „Brain Burn”

La vârsta de doar 17 ani a reușit să organizeze Campionatul de Jocuri Intelectuale „Brain Burn” pentru tinerii din Drochia. Vorbim despre Valeria Vlas, o tânără activă și ambițiosă, una dintre câștigătorii programului UPSHIFT Moldova 2022.

„Eu mă ocup cu voluntariatul deja de trei ani, respectiv am partecipat la foarte multe proiecte naționale și internaționale, fapt ce m-a inspirat să implementez chiar și propriul meu proiect. M-am gândit că dispun de resursele necesare și în primul rând de ambiție. Am aplicat la acest program de granturi, în cadrul căruia trebuia să venim cu o ideie de proiect și am vrut să implementez ceva mai diferit, ce nu s-a făcut la noi în raion. Am venit cu ideea de a organiza jocuri intelectuale”, a spus Valeria Vlas, vicepreședintele Consiliului raional de tineret din Drochia.

Valeria a participat la mai multe proiecte naționale și internaționale în Bulgaria, Olanda, România, Germania și Armenia. De acolo a revenit cu idei frumoase pentru societate și semenii ei.

„Am participat în șase proiecte internaționale. Recent m-am întors din Armenia. Aceste proiecte nu numai că m-au impactat din punct de vedere al dezvoltării personale sau al dezvoltării în viitoarea carieră, dar am avut parte de cea mai fascinantă interacțiune cu culturi diferite. A fost un schimb de experiență, un schimb de bune practici și desigur foarte multe cunoștințe noi și prieteni”, a adăugat tânăra.

Mereu a fost prima în toate, susține mama Valeriei, care este mândră de fiica sa.

„Uneori îmi pare că e prea bun copilul pentru așa părinte, adică mă depășește. De mică a avut ambiții. La doi ani știa alfabetul, știa deja „Limba noastră”. Și acum îmi amintesc. A vorbit foarte repede, mereu a știut mai mult decât copiii de vârsta ei. S-a dezvoltat mai repede”, a povestit Cristina Vlas, mama Valeriei.

La Campionatul de Jocuri Intelectuale de duminică au participat patru echipe a câte patru tineri cu vârstele cuprinse între 15 și 19 ani. În fiecare rundă, tinerii au răspuns la câte zece întrebări de cultură generală și de logică.

„Am dori să câștigăm concursul, să ne testăm cunoștințele, cât de rapid putem răspunde la întrebări”, a spus Sandu Vacari, capitanul echipei „All4One”.

„Am venit să demonstrăm competențele, abilitățile și nivelul nostru de cultură”, a declarat Andrea Cojocari-Țurcanu, capitanul echipei „Ștefăneii”.

Iar despre Valeria, tinerii au doar cuvinte de laudă.

„Ea este o persoană foarte ambițioasă, adică mereu va ajunge la final. Dacă și-a pus ceva în plan, ea o face. Mereu este o voluntară activă. Ea este un exemplu pentru mine”, a povestit Valeria Prutean, capitanul echipei „Hyperminds”.

„Ne-am cunoscut la Consiliului raional de tineret din Drochia și am prietenit. Și acum prietenim destul de bine și lucrăm împreună la multe proiecte”, a spus Ilinga Eregan, capitanul echipei „FOURța”.

În cadrul programului de granturi, Valeria a câștigat suma de 12 500 de lei, iar Consiliul raional Drochia a contribuit cu 5 000 de lei.

„Este salutabil faptul că acest eveniment are loc la Drochia, mai ales în această zi, deoarece sărbătorim și ziua națională a tineretului, motiv pentru care le adresez tinerilor noștri un sincer la mulți ani, să le spun mulțumesc frumos pentru implicare”, a conchis Iurie Ostavciuc, vicepreședintele raionului Drochia.

Programul UPSHIFT Moldova 2022 este organizat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, susținut financiar de UNICEF Moldova.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"