NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Octavian Țîcu va contesta la CC instituirea stării de urgență

Președintele Partidului Unitate Națională (PUN), Octavian Țîcu a anunțat că va contesta la Curtea Constituțională instituirea stării de urgență. Deputatul neafiliat va depune o sesizare prin care va cere să fie declarate neconstituționale hotărârea Guvernului și a Parlamentului. 

Voi vocifera ce cred toți cetățenii Republicii Moldova. Instituirea stării de urgență este ilegală și neconstituțională. Politicul moldovenesc are o mare meteahnă și anume de a-și ajusta constituția după necesități. Suntem parte la o șmecherie a actualii guvernări Dodon-Șor. Înțeleg de ce ei își doresc instituirea stării de urgență, dar nu înțeleg de ce președintele a înghițit această momeală și nu a acționat. Fiindcă Guvernul în situația în care se află nu putea propune Parlamentului instituirea stării de urgență, iar Parlamentul nu putea vota lucrul acesta.

Curtea Constitutională are de decis dacă sunt întrunite condițiile de dizolvare a Parlamentului și dacă instituirea stării de urgență a fost constituțională sau nu. Felul în care lucrurile s-au întamplat ne arată clar, din mai multe raționamente, că există un consens în menținerea acestei stări de urgență, care în esență este neconstituțională.

Voi depune o sesizare la CC prin care cer sa fie declarată ca fiind neconstituționale ambele hotărâri, și a Guvernului, și a Parlamentului”, a declarat Octavian Țîcu în cadrul unui briefing de presă. 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata