NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Omorul tinerilor din Bălți. Alte două persoane au fost reţinute

Alte două persoane au fost reţinute în cazul dublului omor din satul Hiliuți, raionul Făleşti, comis la începutul lunii noiembrie, anunță Poliția Republicii Moldova.

Ca urmare a măsurilor speciale de investigații și a acțiunilor de urmărire penală efectuate de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu cei ai Inspectoratului de Poliție Fălești și sub conducerea Procuraturii Fălești, au fost reținuți doi tineri de 18 și, respectiv 20 de ani, ambii domiciliați în orașul Sîngerei.

Amintim că doi tineri din Bălți, în vârstă de 25 și 26 de ani au fost găsiți fără suflare. Tragedia a avut loc la începutul acestei luni, într-o fâșie forestieră din sectorul de vile amplasat în extravilanul satului Hiliuți, raionul Fălești.

Medicul legist a constatat că ambele cadavre aveau semne vizible de moarte violentă, caracteristice maltratării.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"