NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Pe banii UE, la Drochia va fi construit un sistem modern de apeduct și o stație de purificare

Peste 21 de mii de locuitori din orașul Drochia vor avea acces la apă potabilă de calitate. Cu suportul Uniunii Europene, rețeau de apeduct uzată va fi renovată. Totul în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare în orașul Drochia”, care presupune și construcția unei stații moderne de purificare și pompare a apei potabile. Proiectul se cifrează la 4,3 milioane de euro.


Din cauza avariilor frecvente în rețeaua de apeduct, consumatorii rămân fără apă la robinet. Alexandra Burduc spune că este nevoită să-și facă rezerve pentru treburile casnice, iar apa potabilă o cumpără de la magazin.

„Când apa este sistată, eu personal sunt nevoită să-mi fac rezerve pentru cerințele igienice în cadă, dar pentru cerințele alimentare, aduc apă de la fântână, sau cumpăr apa în butelie.”

La ai săi 60 de ani, femeii îi vine greu să care apă cu găleata de la fântâna din curtea blocului. Ea crede că astfel de proiecte de sanitație sunt necesare, iar ajutorul oferit de Uniunea Europeană va schimba viața localnicilor spre bine.

„Este complicat, clar lucru, mai ales celor care sunt bolnavi, care nu pot, nu doar mie, dar la toți pensionarii. Suntem mulțumiți de ajutorul oferit de Uniunea Europeană. Este un lucru bun și necesar pentru oraș. Le suntem recunoscători de tot ce fac pentru Republica Moldova.”

Valoarea proiectului este de 4,3 milioane de euro, dintre care 3,9 milioane de euro sunt acordați de Uniunea Europeană, iar 311 mii de euro sunt contribuția locală.

„Este un proiect foarte important pentru orașul Drochia pentru că la moment avem probleme cu livrarea apei către consumatori, inclusiv cu deconectări și accidente pe traseu”, a declarat Nina Cereteu, primar or. Drochia.

În urma implementării proiectului, rata de conectare, dar și accesul populației la apă potabilă va crește.

„Proiectul presupune construcția unei stații de tratare a apei, astfel consumatorii vor beneficia de apă de calitate. Pe lângă această stație de tratare, în cadrul proiectului mai sunt prevăzute conectări/reconectări  noi. Astfel, la apeduct vor fi conectați încă 1200 de consumatori, care la moment nu sunt conectați. Dacă e să vorbim în măsură procentuală, la moment orașul Drochia este acoperit în jur de 70 % la sută,  iar în rezultatul implementării proiectului, 95 % din consumatori vor fi conectați la apeductul central”, a adăugat Nina Cereteu.

Localnicii spun că vechea rețea de apă le provoacă mari bătăi de cap.

„Calitatea apei este rea, cam lasă de dorit. Pentru a putea fi folosită sunt nevoit să o filtrez. Văd că pun țevi noi, țevi de calitate. Mă gândesc că va fi un lucru bun pentru oraș. Dacă se vor schimba toate țevile – atunci și pierderile vor fi mai puține. Întreg orașul va fi alimentat cu apă, poate chiar mai calitativă, pentru că ei vor pune și niște filtre ca aceasta să fie filtrată. Vreau să ne scoată în rând cu lumea, să vedem cum trăiesc cei din Europa. Vrem să trăim și noi puțin mai bine și le mulțumim pentru acest lucru.”

„Desigur că salutăm (acest proiect – notă red.) Vor face rețeaua de apă, canalizarea. Demult trebuiau să o facă. Este important. N-am avut apă ani la rând, salutăm astfel de proiecte.”

„Apeductul era vechi și înfundat. Era ruginit și cu o mulțime de viermi în el. Acum este curat cu o apă potabilă bună. Mulțumesc oamenilor (Uniunii Europene – notă red.) că ne-au ajutat. Este un gest frumos.”

„Se execută un volum mare de lucru. Totul se face foarte civilizat, lucru ce merită apreciat. Sperăm că odată cu instalarea noului sistem, alimentarea cu apă se va schimba radical,  în special în blocurile de locuit cu nouă etaje.”

Managerul Întreprinderii Municipale “Apă-Canal Drochia” spune că reţeaua de apă din localitate este veche de peste 60 de ani.

„Proiectul dat constă în reabilitarea stației de pompare nr.2 și nr.3 din oraș pentru ca apa să fie pompată locuitorilor non-stop. Odată cu acest lucru va fi construită și o stație nouă de tratare a apei. Vor fi reabilitate în jur de 24 de km de țeavă din PVC. Tindem spre Europa, iar țevile care vor fi instalate sunt de o calitate mai superioară decât le avem la moment. Pierderile de apă în orașul Drochia la moment constituie în jur de 50 %, iar odată cu aceasta pierderile vor scădea în jur la 20% – 30%”, a spus Andrian Rotaru, managerul Î.M. Apă-Canal Drochia”.

Lucrările de modernizare a apeductului au demarat în luna noiembrie a anului trecut și urmează să fie date în exploatare până la sfârșitul anului curent. În total, vor fi modernizate aproape 26 de kilometri de reţele de apeduct.

„ La moment avem executați 10 km de apeduct nou din cei aproximativ 26 de km, iar la construcția acestora sunt folosite cele mai calitative și performante materiale și aici mă refer la robinete, țevi, stații de pompare și inclusiv reabilitarea rezervoarelor din polietilenă. Contractul este preconizat pe un an de zile, dar noi planificăm și sperăm că vom reuși ca până la sfârșitul lunii iulie-august deja să finalizăm tot obiectul”, a conchis Mihai Doncilă, șef șantier.

Proiectul „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Drochia” este implementat de ADR Nord și finanțat de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata