NordNews
Avem ce spune

VIDEO| Povestea adolescentei din Bălți care a cucerit jurații de la SuperStar România

Faceți cunoștiință! Ea este Irina Revenco, bălțeanca care a reușit să-i cucerească pe toți la SUPERSTAR România. Jurații au rămas impresionați de prestația adolescentei și i-au oferit patru de DA.

Ideea de a participa la un concurs peste Prut îi aparține mamei, care, pur și simplu, a anunțat-o într-o seară, că va merge în România.

„Mama a trimis cerere. Și eu stau în cameră într-o seară, mama vine și zice: Irina iată tu o să participi la așa concurs. Pregătește câteva piese pentru că o să mergi la București la preselecții.” , a spus Irina Revenco, elevă din Bălți

La cei 17 ani, Irina a reușit deja să-și înființeze propria trupă, dar și să lanseze mai multe piese. Tânăra spune că va continua să muncească și mai mult pentru a ajunge în finala concursului SUPERSTAR România.

„Erau timpuri când dormeam 2 ore în 24 de ore. Deodată mi s-a părut că m-au primit ca o fetiță așa … so so, dar pe urmă vjuuh și m-am ridicat în ochii lor.”, a mai adăugat tânăra.

Interpretul basarabean Carlas Dreams a fost cel care a susținut-o cel mai mult, ne-a mărturisit Irina.

„El mi s-a părut mai cald, poate pentru că este relația asta dintre moldovean și moldoveancă. Nu știu, el mi s-a părut mai cald, și cum se uita la mine…”, a spus Irina.

A început dă cânte din cauza unei deficiențe verbale, iar cel care i-a descoperit talentul a fost chiar logopedul.

„Eu am început a cânta foarte spontan. Am început să mă bâlbâi peste noapte. Gen am uitat tot, nici mama nu puteam să zic. Până ce am ajuns la un logoped, eu îi ziceam dna Aricică. Ea a observat că eu fredonez ceva și articulez foarte corect vocalele și toate cuvintele, și în fiecare zi învățam câte un cântec nou, și așa mi-am restabilit vorbirea, iar apoi cumva am început să și cânt.”, a povestit Irina.

Colegii Irinei sunt siguri că anume ea va câștiga premiul cel mare.

„Când am aflat, am arătat la toate rudele că am așa colegă și eram chiar bucuros! E și normal că o să câștige, pentru că e bălțeancă, e moldoveancă de a noastră.”, a spus Vasile Burlacu, colegul Irinei.

„Eu știam că ea va participa dar m-am bucurat desigur! Dintre toți cine e cel mai bun? – Irina, că e de a noastră!”, a mai adăugat Mihai Adam, colegul Irinei.

Anterior, Irina Revenco a participat la show-ul ,,Românii au Talent”. Atunci, tânăra a trecut cu brio în etapa a doua, însă, din cauza condițiilor pandemice, nu a reușit să meargă spre final. Interpreta a obținut premii importante concursuri muzicale din Moldova, Rusia, România și Spania.

„Dacă nu voi câștiga, mă întorc înapoi la colegiu,continuăm viața de zi cu zi, lucrăm la greșelile noastre. Nu se termină viața acuma. Dacă o să mai am dorința o să particip la anul.”, a conchis tânăra.

Următoarea etapă a concursului SUPERSTAR România va avea loc în luna decembrie a acestui an, unde îi urăm Iirnei mult succes.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata