NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Preot chemat să sfințească instalațiile defecte care au lăsat locuitorii unui oraș din România fără încălzire

15.000 de locuitori din Motru tremură de frig în locuințe de câteva zile din cauza unei avarii la rețeaua de termoficare. Și în loc să repare conductele, conducerea societății de termoficare a chemat în preot să sfințească țevile. În presa locală au apărut câteva fotografii din timpul slujbei, relatează digi24.ro.

Probleme cu căldura au fost și în noapte de Revelion pentru locuitorii din Motru și pentru asta este de vină o avarie la sistemul de termoficare al orașului. Fără căldură au rămas și instituțiile publice, inclusiv școlile, iar 4 unități de învățământ din Motru au rămas închise astăzi. Și probleme vor mai fi, spun autoritățile locale, având în vedere că sistemul de termoficare este foarte vechi.

Conducerea societății UATA a chemat în ajutor și un preot care să sfințească locul unde s-a produs avaria. Imaginile din timpul slujbei au apărut în presa locală și pe rețele sociale. Numai că, acum nu mai recunoaște nimeni că ar fi chemat părintele. Primarul susține că nu are nicio legătură, iar fostul administrator de la Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă din Motru spune că l-a văzut pe preot ieșind, dar nu știe cum a ajuns acolo.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"