NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Primarul de Cupcini, acuzat de încălcarea legii. Ludmila Magu: „Poate a fost greșeala mea”

Două gospodării de pe o stradă din orașul Cupcini au fost conectate ilegal la conducta de gaze naturale. Acest lucru ar fi fost posibil grație implicării primarului interimar, Ludmila Magu. Abuzul a fost depistat de o familie din localitate, care a sesizat atât procuratura, cât și poliția. Alesul local neagă acuzațille și spune că decizia aparține, de fapt, arhitectorului șef al raionului Edineț.


„La moment, în anul 2021, doi vecini, Svetlana Lungu și Vladimir Grimacovschii au hotărât să se racordeze ilegal la conducta de gaze naturale”, a declarat Andrei Ixari, locuitor or. Cupcini.

Potrivit familiei Ixari, acum 23 de ani, mai multe gospodării aflate în perimetrul străzilor Libertății și Petru Rareș din Cupcini, au pus mână de la mână și au montat din bani proprii conducta de gaze. Cu toate acestea, din vara anului curent, doi dintre vecini au încercat să se conecteze, ocolind cadrul legal.

„Ei n-au încuviințarea notarială de la socrul meu, care este absolut contra ca gospodăriile date să fie racordate la rețeau de gaze”,  a adăugat Andrei Ixari.

Andrei Ixari declară că documentele prezentate pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare, dar și autorizația de construire au fost întocmite cu mai multe abateri. În acest sens tânărul a depus și o sesizare la Procuratura din Edineț.

„Sunt foarte multe încălcări, reieșind că lipsesc autorizațiile de la Serviciul Situații Excepționale și de asemenea lipsesc acte care adeveresc dreptul la proprietate a unei gospodării menționate, care urmează să se conecteze. Domnul arhitect-șef, Mihail Evdochimov, împreună cu Ludmila Magu, primarul interimar al orașului Cupcini au eliberat un certificat de urbanism, care cred că este fals deoarece în acesta se conțin foarte multe date denaturate” , a spus Andrei Ixari.

Elenei Ixari îi este frică că apa din fântâna din care beau apă ar putea fi afectată. Asta din cauza țevilor de gaz care trec pe sub pământ, în nemijlocita apropiere cu sursa de apă.

„Pe lângă faptul că ei se conectează în mod ilegal, neavând acordul nostru la racordare de gaze, i-am rugat și am insistat să stopeze toate lucrările, aducând mai multe argumente. Unul din ele este că fântâna dată este unica sursă de apă potabilă cu care ne alimentăm, eu și familia mea. Uitați-vă, lucrările merg chiar în apropiere de fântână, nu este exclus ca în timpul ulterior apa să piardă din calitate”, a declarat Elena Ixari, locuitoare or. Cupcini.

Vecinii care intenționează să-și conecteze gospodăriile la conducta de gaze nu au fost de găsit pentru a ne spune cine și când le-a dat undă verde în construcție.

Ludmila Magu, primarul interimar de Cupcini recunoaște că certificatul de urbanism a fost elaborat cu mai multe încălcări. Potrivit alesului local, de vină ar fi și arhitectorul-șef al raionului Edineț, Mihail Evdochimov.

„Poate a fost greșeala mea. Desigur, trebuia să citesc mai atent. Mai mult, trebuia să clarific întrebarea cu domnul Evdochimov: “domnule Mihail, spuneți vă rog, aici dvs. ați scris că a fost aprobat la ședința consiliului, planul urbanistic, dar lipsesc datele. Dumneavoastră ce ați avut învedere?!” Trebuia de hotărât aceste întrebări până acum și n-am fi avut aceste probleme, pe care le avem la moment”, a spus Ludmila Magu, primar interimar or. Cupcini.

Arhitectul șef al raionului Edineț nu a fost de găsit pentru că este plecat în concediu. În schimb, vice-președintele raionului a declarat că de vină este, totuși, Ludmila Magu, care ar fi încălcat legea de mai multe ori. Potrivit lui Ion Nistor, pe numele acesteia au fost scrise mai multe plângeri la Procuratură și la Centrul Național Anticorupție.

„Noi credem că certificatul de urbanism a fost eliberat ilegal. Certificatul de urbanism are patru etape. El trebuie să treacă prin toate etapele până când primul își pune iscălitura pe el. Noi avem trei-patru cazuri când s-a depistat că primara interimară care a fost numită ( Ludmila Magu- notă red.) a eliberat aceste acte cu ochi închiși. Am acum la raion patru cazuri când am scris la Procuratură și Centrul Național Anticorupție pe doamna Magu, ca aceștia să verifice cum au fost elibarate toate actele și toate certificatele”, a conchis Ion Nistor, vice-președintele r. Edineț.

Lucrările de racordare la conducta de gaze a gospodăriilor cu pricina vor fi sistate până autoritățile vor avea o claritate în acest caz.

Actualul primar interimar, Ludmila Magu candidează la fotoliul de primar al orașului Cupcini la Alegerile Locale Noi din 21 noiembrie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata