
Ambasadorul Uniunii Europene (UE) în R. Moldova, Jānis Mažeiks a felicitat cetățenii R. Moldova de Ziua Independenței. „În numele Delegației UE în Republica Moldova, vă doresc succes în continuarea acestei călătorii de aderare la Uniunea Europeană”, a menționat ambasadorul într-un mesaj video pe rețelele de socializare.
Ambasadorul UE menționează că, în premieră, în acest an Moldova își sărbătorește independența ca stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană.
„Acum 31 de ani, Republica Moldova și-a exprimat dreptul la auto-determinare, de a fi un stat suveran și independent. În acest an, Republica Moldova își sărbătorește pentru prima data independența ca stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană. În numele Delegației UE în Republica Moldova, vă doresc succes în continuarea acestei călătorii. Vă asigur de sprijinul nostru deplin pe drumul spre prosperitate și democrație europeană. Felicitări cu ocazia Zilei Independenței! La mulți ani, Republica Moldova!”, spune ambasadorul UE la Chișinău.
Este de menționat că, și ambasadorul SUA la Chișinău a felicitat moldovenii cu prilejul Zilei Independenței, mesaj adresat în limba română.