NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Război în regiunea Nagorno-Karabah. Erdogan anunță că Turcia se implică în luptă împotriva Armeniei. Reacția UE

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, a declarat, despre conflictul care în mod “regretabil” a cauzat victime militare și civile în regiunea separatistă Nagorno-Karabah, că UE „cere o încetare imediată a ostilităților, dezescaladarea și observarea strictă a încetării focului”.

Este nevoie urgentă de întoarcerea la negocierile pentru un acord în cazul conflictului Nagorno-Karabah, sub auspiciile co-președinților Grupului OSCE de la Minsk, fără precondiții”, arată o declarație a lui Josep Borrell, vicepreședinte al Comisiei Europene.


Turcia a anunțat că va sprijini Azerbaidjanul „cu toate mijloacele” pe care le are la dispoziție în conflictul pe care această țară îl are cu Armenia și care s-a reaprins în dimineața zilei de duminică, relatează Al Arabiya

Oficialii de la Ankara și-au anunțat sprijinul complet pentru Azerbaidjan și au cerut Armeniei „să renunțe la agresiuni după ce lupte și ostilități au început în regiunea separatistă Nagorno-Karabah.

„Îi vom sprijini pe frații noștri azeri cu toate mijloacele, în lupta lor pentru protejarea integrității lor teritoriale”, a declarat ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, într-un comunicat.

Președintele turc, Recep Erdogan, a reacționat și el la reaprinderea conflictului, pe Facebook: „Armenia, prin atacurile sale împotriva Azerbaidjanului a arătat lumii, din nou, că este cea mai mare amenințare pentru pace și pentru pacea în regiune. Ca întotdeauna, națiunea turcă este alături de frații azeri cu toate mijloacele de care dispune.

Invităm poporul armean să aibă grijă de viitorul lui și să îl protejeze de cei care îl folosesc ca pe o marionetă”.

Armenia a declarat legea marțială și mobilizarea generală a armatei. Azerii susțin că au capturat 6 localități de la armeni

Armenia a declarat legea marţială şi a dispus o mobilizare totală a armatei în urma confruntărilor din regiunea disputată Nagorno-Karabah cu Azerbaidjanul, a anunţat duminică prim-ministrul acestei țări, Nikol Pashinyan.

„Susţinem ferm statul nostru, armata noastră şi vom învinge. Trăiască glorioasa armată armeană!”, a scris pe Twitter şeful executivului armean. „Condamnăm ferm agresiunea conducerii politico-militare a Azerbaidjanului împotriva Republicii Artsah (n. red. – Nagorno-Karabah). Partea armeană va acţiona cu încredere cu toate capacităţile sale pentru a asigura securitatea poporului din Artsah şi pentru a furniza răspunsul politic şi militar adecvat. Conducerea politico-militară a Azerbaidjanului poartă deplina responsabilitate pentru consecinţele agresiunii sale”, a mai comunicat Ministerul de Externe armean pe site-ul său.

Armenia susţine că Azerbaidjanul a comis un atac aerian şi de artilerie asupra regiunii Nagorno-Karabah, în timp ce partea azeră afirmă că nu a făcut altceva decât să răspundă la o agresiune a forţelor armene, care – potrivit autorităţilor de la Baku – au lansat atacuri „deliberate şi ţintite” de-a lungul liniei frontului.

La rândul lor, autoritățile azere au anunțat că au fost capturate șase localități aflate anterior sub controlul Armeniei, conform AFP.

„Ne apărăm teritoriul, cauza noastră este corectă!”, a declarat preşedintele azer Ilham Aliev într-un mesaj către conaţionalii săi.

Într-o reacţie la ultimele evenimente din Nagorno-Karabah, armata azeră a anunţat că nu este necesară o mobilizare totală întrucât ea dispune de suficient personal militar.

Cele două ţări din Caucaz au o dispută de lungă durată asupra Nagorno-Karabah, regiune aflată pe teritoriul azer, dar populată majoritar de etnici armeni. Deşi în 1994 a fost încheiat un acord de încetare a focului, în mod frecvent Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc de atacuri în Nagorno-Karabah şi de-a lungul frontierei dintre ele.

Conflictul dintre cele două țări datează din perioada Uniunii Sovietice

Conflictul dintre cele două țări există de zeci de ani, însă s-a intensificat în ultimele luni. Ambele țări au făcut parte din Uniunea Sovietică. De peste 40 de ani, Armania și Azerbaidjan au o dispută în ce privește regiunea separatistă Nagorno-Karabakh, recunoscută la nivel internațional ca făcând parte din Azerbidjan, dar controlată de etnicii armeni.

Luptele petrecute la granița dintre cele două țări în luna iulie au dus la moartea a peste 16 oameni, printre care și un general azer, declanșând manifestanții de amploare în capitala azeră Baku. Oamenii ieșiți în strada au cerut mobilizarea armatei și recapturarea regiunii Nagorno-Karabah.

SURSA: digi24.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata