NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Regele Ferdinand I al României s-a întors într-un sat din raionul Telenești

După 86 de ani, Regele Ferdinand I Întregitorul a urcat din nou pe același postament. Bustul monarhului român a fost dezvelit pentru a doua oară în satul Verejeni, raionul Telenești. 
În timpul glorioasei domnii a Regelui Carol al-doilea Prefect al județului Orhei fiind domnul Roșca, ridicatus-a acest monument în memoria ostașilor căzuți pentru întregirea neamului sin 1914-1918,” a declarat Sergiu Popa, primarul satului Verejeni. 

Restabilirea obiectului de cultură a durat aproape jumătate de an. Restauratorul Pavel Curchi mărturisește că, practic, fiecare buchie a trebuit să fie readusă la viață. Pentru a șterge urmele istoriei, soldații sovietici au tras în monument cu mitraliera.

„Așa ceva nu a mai întâlnit nici la un monument ca să se păstreze scrisul. S-a deteriorat din cauza vremii, ploii timpului. Plus la toate și-au bătut joc de el. Pentru că în perioada sovietică astfel de monumente nu se păstrau”, a spus Pavel Curchi, restaurator.

Poate părea paradoxal, dar inițiativa restabilirii monumentului aparține profesorului de limbă și literatură rusă din Verejeni, apropo, descendent dintr-o familie de deportați, Sergiu Calistru.

„Istoria acestui monument aș spune că este una tragică. El putea fi declarat dispărut. În sat am avut un profesor de istorie, care s-a ocupat de istoria satului. Este vorba de domnul Năstase. El mi-a sugerat cândva o idee că aici a fost cândva monumental Regelui Ferdinand I”, a spus Sergiu Calistru, profesor.

Nu se știe ce sorț de izbândă ar fi avut nobila inițiativă dacă într-o bună zi, profesorul Sergiu Calistru nu s-ar fi întâlnit cu scriitorul Nicolae Dabija.

„Aici în 1934 a fost inaugurat un bust, care vroia să însemne centru geografic al Basarabiei. Atunci, am venit la Verejeni am avut o întâlnire la școală și de acolo a pornit inițiativa. Întâmplător m-am întâlnit cu Iulian Rusanovschi la Chișinău și i-am povestit. El mi-a spus: Îl fac eu. Nu am crezut că acest băiat tânăr va realiza în timp de șase luni visul tuturor oamnilor din localitate,” a declarat Nicolae Dabija.

„Din acest motiv și din punctul meu de vedere Unirea nu poate avea loc atâta timp cât  cei din dreapta Prutului,  cât și cei din stânga Prutului gândesc diferit. Aceste monumente se restabilesc pas cu pas, schimbă vectorul de gândire a populației. Oamenii descoperă adevărul și înțeleg că acei eroi, care sunt trecuți pe monument nu s-au  jertfit în zadar și nu au murit pentru burta lor”, a spus Iulian Rusanovschi, representantul Asociației „MONUMENTUM”.

Grație implicării ministrului Educației, Igor Șarov, bustul în bronz a Regelui Ferdinand I a urcat din nou pe postament.

 

Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova

http://drrm.gov.ro/w/

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata