NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Renato Usatîi sare în apărarea lui Alexandr Stoianoglo. Politicianul cheamă oamenii la proteste

Reținerea procurorului general, Alexandru Stoianoglo, este criticată de liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi. Ex-primarul de Bălţi susține că aceasta este o comandă politică, iar procurorul, de fapt, lucra bine. Într-un live pe pagina sa de facebook, Usatîi a adăugat că Stoianoglo a fost reținut perntru că noua guvernare a vrut să-şi pună în funcţie propriul procuror general.

„Chiar și cei care astăzi se bucură și aplaudă „Bravo, oameni buni! Ați demonstrat că poate. Succes noului procurer general interimar!”, chiar și voi să țineți minte, că o să treacă nu ani de zile, dar o să treacă doar câteva luni și după asta o să vă mâncați mâinile, cu care ați aplaudat bespredelul” intercontinental, cum zice prietenul meu, care a avut loc alaltăieri”, a declarat Renato Usatîi.

Liderul Partidului Nostru consideră că reţinerea procurorului general Alexandr Stoianoglo este un abuz şi o fărădelege din partea noii guvernări. Usatîi a declarat că în ziua în care a fost reţinut, Stoianoglo trebuia să facă nişte dezvăluiri importante despre câţiva oameni implicaţi în transferul dosarului lui Şor de la Cahul la Chişinău.

„Voi v-aţi speriat şi v-aţi dus să-l înhămaţi pe Stoianoglo pentru că el trebuia la ora 18:00 să arate cum câţiva oameni buni pentru un kuliok ori două erau implicaţi să mute dosarul lui Şor de la Cahul la Chişinău”, a menionat Usatîi.

Renato Usatîi a adăugat că deputați PAS sunt implicați în diferite acte de corupție.

„Eu deja astăzi am informaţii sută la sută cum unii deputaţi PAS au băgat mânuţa în treucă, în diferite afaceri. Este vorba despre zeci şi sute de mii de euro pe lună”, a spus liderul PN.

Fostul primar de Bălți, Renato Usatîi, a îndemnat lumea să iasă la proteste contra reținerii procurorului general, Alexandr Stoianoglo.

„Îi rog pe colegii din Partidul Nostru să discute cu oamenii ca să fim pregătiți să mergem la Chișinău, pentru a salva viața și onoarea acestui om. Poate el a și comis greșeli, ca și noi toți, dar cu siguranță nu a fost un corupt sau nemernic”, a mai spus Usatîi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata