NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Rezultatele vizitei lui Igor Dodon la Bălți: PR, amenințări, dar și 25 de milioane de lei pentru reparația drumurilor din oraș

Igor Dodon a venit să-și facă PR la Bălți în vreme de COVID-19. Asta susține viceprimarul de Bălți, Nicolai Grigorișin, care declară că a fost amenințat cu răfuială de președintele Republicii Moldova. Mai mult, șeful statului a refuzat să discute prin Skype cu primarul orașului, Renato Usatîi, care se află în carantină.

Renato Usatîi a încercat să adreseze prin skype întrebări președintelui. Dodon a ezitat să răspundă la întrebări, își întorcea privirea și a declarat cu nu va vorbi cu „nu știu cine”, a spus Nicolai Grigorișin, viceprimar de Bălți.

Nicolai Grigorișin a adăugat că președintele s-a arătat deranjat de faptul că autoritățile din Bălți cer mai mulți bani pentru reparația drumurilor și dezvoltarea infrastructurii, dar și un statut special pentru municipiul Bălți.

Eram în hol. Președintele Dodon mi-a spus că nu sunt pragmatic. Eu îl rog să repete. El spune din nou nu sunt pragmatic.Când coboram de la etajul trei, el mi-a zis: vei vedea ce va fi cu tine… Ce va fi cu familia mea, Igor Nicolaevici? Mă amenințați ca pe vremea lui Plahotniuc?

De cealaltă parte, șeful statului susține că a fost receptiv cu autoritățile din Bălți. Igor Dodon, i-a cerut Guvernului să aloce 25 de milioane de lei pentru reparația drumurilor din municipiul Bălți.

Am rugat Guvernul și am primit deja confirmări, că la rectificarea bugetului vor fi alocate suplementar 25 de milioane de lei pentru reparația drumului din municipiul Bălți, o sumă record. Din fondul rutier sunt alocați 15 milioane de lei. În total, este vorba de peste 40 de milioane de lei pentru reparația drumurilor din Bălți, a declarat Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova.

La scurt timp, Renato Usatîi a venit cu o reacție într-un live pe pagina sa de facebook.

Bălțiul nu primește nimic de la dumneavoastră personal. Ascultă, nu ascultați, dar ascultă, Igor Dodon, dacă este așa de viteaz, de ce nu i-ai spus lui Grigorișin să iasă afară să vorbiți, dacă tot ești așa de grozav și știi să șoptești la ureche ca un șarpe?, a declarat primarul de Bălți, Renato Usatîi.

Ultima dată, Igor Dodon a vizitat primăria din Bălți, acum zece ani.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata