VIDEO| Șase persoane, printre care un șef de post al poliției de frontieră, reținuți de procurori în nordul țării

frontiera-descinderi-contrabanda

Ofițerii de investigații din cadrul Direcției Nord a INI în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, la 28 martie, 2019, au efectuat percheziții la domiciliile și mijloacele de transport a mai multor persoane, implicate în schema de contrabandă cu cafea și alte mărfuri industriale în asortiment.

Potrivit investigațiilor desfășurate polițiști și procurori, mărfurile de larg consum erau transportate din Ucraina, cu bărcile,  pe segmentul de frontieră din apropierea satului Vasilcău, raionul Soroca de către membrii grupării criminale, pe timp de noapte, astfel eludându-se de controlul vamal, după care erau stocate în Republica Moldova și repartizate beneficiarilor prin intermediul transportatorilor.

În urma efectuării acțiunilor de urmărire penală, persoanele suspecte au fost reținute în flagrant în moment ce făptuitorii transportau marfa, ilicit peste frontieră.

Oamenii legii au precizat că  în acest caz au fost efectuate percheziții  la Soroca, Bălți și Chișinău. În consecință,  au fost depistate și ridicate mărfuri, valoarea cărora se estimează la 2,500,000lei, sume bănești, un atelier clandestin de ambalat cafea, precum și înscrisuri de ciornă privind activitatea infracțională.

Totodată, în urma acțiunilor întreprinse, au fost reținute șase persoane, cu vârsta cuprinsă între 23 și 51 de ani, printre care un șef de post a poliției de frontieră și un subaltern al acestuia.

În privința tuturor învinuiților procurorii urmează să solicite aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 de zile.

Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, aceștia riscă pedeapsă cu închisoarea pe un termen de până la 10 ani.

leave a reply