Au muncit toată viața în colhoz, iar acum s-au ales doar cu câțiva lei pentru cota valorică. Sute de locuitori din satul Baraboi, raionul Dondușeni se plâng că doi foști primari, Andrei Țurcanu și Constantin Cojocari, au adus satul la sapă de lemn. Aceștia ar fi vândut bunurile moștenite de săteni după destrămarea colhozului, fără a avea acordul lor sau fără-i anunța măcar.
Acum patru ani, fostul primar Andrei Țurcanu, deținând funcția de președinte al Comisiei de repartizare a cotelor valorice, a vândut 150 de ovine contra sumei de 150 de mii de lei. Cotașii spun că nu au primit niciun ban în urma acestei tranzacții și au depus o plângere la Inspectoratul de Poliție Dondușeni.
– Acum nu se permite aici de filmat.
– De ce?
– Noi petrecem acțiuni de urmărire penală, aici sunt date cu caracter personal și vă rog frumos să deconectați cameră”, a precizat șeful adjunct al IP Dondușeni, Sergiu Drăgălin.
Fostul primar Andrei Țurcanu o scos oile din ocol, de parcă ar fi cioban. Parcă dna Valentina a spus la adunare că bani sunt la ea în safeu. Dacă aveți nevoie, eu vi-i dau. Cum să vândă primarul satului oile, cota valorica a oamenilor?”.
S-a distrus ferma de porci, unde sunt banii, s-a distrus grajdul cu cai, nu sunt banii. Cine se folosește de bani, dna Valentina? Ce e moștenire de la părinții ei?”, s-au plâns cotașii.
Valentina Lazarenco se plânge că a primit doar patru lei pentru cota valorică a soțului ei.
În ziua de azi nicio pâine nu poți să o cumperi cu patru lei. Să-i dau patru lei și să-mi dea înapoi banii, care ei i-au câștigat de pe umerii noștri. Să văd va trăi el cu patru lei, sau eu cu banii lui?”, a spus Valentina Lazarenco.
Angela Mîțu povestește că, după destrămarea colhozului, și-a dat terenul în arendă fostului primar și omului de afaceri Constantin Cojocari. De aproape trei decenii nu a văzut nici plata pentru arendă și nici titlu pentru pământ.
Eu am ieșit din’ 92, dar acolo scrie că nu am nici un an lucrat. Eu sunt scrisă că muncesc din 2004. Reiese că eu am lucrat în zadar toți acești ani. Când a devenit președintele colhozului Constantin Cojocari, a luat toate titlurile, ca să facă contract. Mi-au luat și cota mea”, a adăugat femeia.
Această femeie a muncit aproape 30 de ani ca mulgătoare la ferma de vaci din sat. Acum, ea are o pensie de 425 de lei.
Am muncit, dar am ieșit la pensie cu 425 de lei. Uitați-vă, mie îmi tremură genunchii, îmi trebuie două operații. De unde să iau 120 de mii.Președintele nu a achitat impozitul pe venit timp de 10 ani, noi tot satul am muncit. A fost colhoz milionar. Dar ei au pus totul în buzunarul lor”, a precizat femeia.
„Au fost undeva peste 50 de mașini, camioane, 90 de tractoare, șapte-opt combine. Eram dotați din acest punct de vedere. Era colhoz milionar, bogat. Au vândut totul în dreapta și în stânga. Pe ascuns, nimeni nu știa despre aceasta. Până la urmă, oamenii au rămas goi”, a spus bărbatul.
Contabila gospodăriei țărănești ne-a spus că banii câștigați de pe urma vânzării oilor sunt în safeu și vor fi împărțiți cotașilor, după ce vor fi identificați toți moștenitorii.
Da, oile le-am vândut din motiv că nu aveam muncitori la ferma de oi. Da, banii sunt. Am propus să facem ceva în sat. Și domnul primar a spus că aceștia sunt banii oamenilor, eu nu vreau să pun mâna pe ei. Eu i-am pus în safeu”, aprecizat contabila.
Fostul primar al satului Baraboi, Andrei Țurcanu, susține că actualul edil, Leonid Cotorcea, manipulează cu oamenii, ca să se răzbune pe el pentru un conflict mai vechi.
El a încercat să ia cota valorică sub primărie. Eu cunosc ce prevede Regulamentul. Primăria nu poate să gestioneze un bun, care nu este al ei. Am atacat la Cancelarie, care i-au obligat să anuleze decizia respectivă”, a menționat fostul primar, Andrei Țurcanu.
Am încercat să discutăm cu actualul primar al satului Baraboi, Leonid Cotorcea, dar și cu fostul primar Constantin Cojocari. Aceștia însă, nu au răspuns la telefon.