NordNews
Avem ce spune

VIDEO | „Satul blestemat”. Fântânile din Romanovca, Sîngerei, au secat în plină pandemie

Fără apeduct și cu fântânile secate. În această situație s-au pomenit locuitorii din satul Romanovca, raionul Sîngerei. Oamenii sunt nevoiți să bea apă în două cu argilă, din fântânele care izvorăsc câte puțin peste noapte. Autoritățile raionale susțint că nu au bani pentru a construi în sat fântâni arteziene sau o rețea de apeduct.


De aproape trei luni în satul Romanovca nu a căzut niciun strop de ploaie. În consecință, peste 15 fântâni din localitate au secat. Oamenii se plâng că nu au apă pentru consum și nici pentru animalele și orătăniile din curte.

Nu avem gram de apă. Uitați-vă singur. Ce să facem? Dacă vrea Dumnezeu să ne de-a apă, o să avem, dar dacă nu, noi ce să facem?”.

Avem noroc de un om care a făcut fântână aici. Dar așa, nu avem apă. Am 85 de ani, am ajuns să văd și această secetă.E greu”, au spus oamenii.

Apa a rămas doar în câteva fântâni, însă și acestea sunt pe cale de a seca. Oamenii spun că se tem pentru sănătatea lor.

Anterior, scoteam vreo 3-4 găleți ca să umplem o singură găleată, dar acum trebuie să scoatem vreo 10 găleți. E foarte greu. Apa are așa o cantitate mare de argilă”.
„Când conservăm vreun borcan acesta se strică. E cu mâl și țărână și argilă. Bem nisip. Ce se depune în stomac? Vrem să spălăm, avem vreo 5-6 găleți și gata, nu am cu ce clătesc rufele”, s-au plâns sătenii.

Silvia Doni are 30 de ani și este mamă a cinci copii. Femeia spune că este nevoită să se trezească cu noaptea-n cap pentru a scoate măcar o găleată cu apă.

Trebuie să mă trezesc la ora 05:30 și să car apă. Ca să pot să îngrijesc cinci copii. Acum mai mult cu mâna spăl. Trebuie să car multă apă, în mașină de spălat pun 9 căldări, la clătit 5-6, dar trebuie să las și apă la vecini”, a precizat Silbia Doni.

Am încercat să discutăm cu Oleg Rotaru, primarul comunei Pepeni, în componența căreia se află satul Romanovca, însă acesta nu ne-a răspuns la telefon.
Potrivit vicepreședintelui raionului Sîngerei, Ion Bîrsanu, construcția unor fântâni arteziene în localitatea Romanovca ar costa aproximativ 300 de mii de lei, bani de care autoritățile nu dispun. Din cauza pandemiei, în fondul de rezervă a raionului au rămas doar 70 de mii de lei.

La ziua de azi cea mai reușită soluție ar fi să chemăm specialiștii care au săpat fântâni și să adâncim fântâna cu un metru, doi, trei, pentru a apărea apa, până vom construi fântâna arteziană”, a menționat vicepreședintele Consiliului Raional Sîngerei, Ion Bîrsanu.

În satul Romanovca locuiesc peste 100 de oameni.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata