NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Sergiu Burlacu va candida pentru primăria de Bălți. „El este viitorul. Va aduce un suflu nou”

Consilierul municipal din Bălți, Sergiu Burlacu, va candida din partea Partidului Național Moldovenesc pentru funcția de primar la alegerile locale din toamna anului curent. Anunțul a fost făcut de către liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur.

„La Bălți, din partea Partidului Național Moldovenesc va candida vice-președintele partidului, Sergiu Burlacu, actualmente, consilier municipal în primăria mun. Bălți. Sergiu Burlacu este un tânăr de perspectivă. Mulți îl cunosc ca pe un om care luptă de ani de zile cu toată mafia, putreziciunea din primărie. Este un adevărat patriot, un tânăr care are un potențial enorm de a crește, un lucru foarte important. Să nu creadă nimeni că dacă ajungi la primărie, atunci gata, ți-ai atins scopul, nu. Crești în continuare. Sergiu Burlacu are legături foarte strânse cu autoritățile locale din România și din fondurile europene pe care le primesc APL-uri din România am putea atrage anumite sume de bani pentru proiecte locale. Este un lucru foarte important, iar Sergiu Burlacu are această capacitate de dialog și de a aduce fonduri suplimentare bugetului local”, a declarat Dragoș Galbur, președintele Partidului Național Moldovenesc.

Potrivit liderului formațiunii, municipiul Bălți are nevoie de un primar onest cu viziuni europene.

„Sergiu Burlacu este viitorul, Nicolai Grigorișin, actualul primar de Bălți, este trecutul. Nu vorbesc de vârstă, ci de viziunea și calea pe care o avem în viață, mă refer la calea politică și viziuni europene. Sergiu Burlacu are o calitate interesantă pe care nu o are Nicolai Grigorișin. Burlacu este susținut în Bălți de ucraineni, ruși și români, iar Grigorișin nu. Această este o calitate foarte importantă pentru că scopul nostru nu este să mergem pe criterii etnice, noi nu divizăm electoratul, mai ales că Bălți este un municipiu cosmopolit, multietnic și ca să prospere orașul este nevoie de a consolida societatea. Noi avem această capacitate de a o consolida. Noi avem și oameni de etnie rusă care susțin Partidul Național Moldovenesc și cu siguranță multă lume îl vor susține și pe Sergiu Burlacu, pentru că vom aduce un suflu nou în primăria mun. Bălți, pentru ca orașul ca să se dezvoltă și să devină unul frumos. Acum este un oraș gri în care proiectele se fac mai mult pe hârtie”, a adăugat Dragoș Galbur.

Chiar dacă este nou pe arena politică, Partidul Național Moldovenesc va avea succes în scrutinul electoral din toamna anului curent, susține Dragoș Galbur.

„Acesta va fi un prim test, un prim examen pentru Partidul Național Moldovenesc. Suntem puternic ancorați, cu picioarele pe pământ, ne știm capacitățile, suntem la început de cale, nimeni nu ne presează și nimeni nu poate să ne reproșeze ceva, dar vom participa la acest exercițiu electoral democratic. Avem și un target, un scop pe care ni l-am propus, câteva zeci de primării, atât cât putem „mesteca” la această etapă. Noi în toamnă vom avea abia câteva luni de la fondare și iarăși, nu trebuie să mușcăm mai mult decât putem mesteca”, a conchis președintele Partidului Național Moldovenesc.

Amintim că, următoarele alegeri locale în Republica Moldova ar urma să aibă loc pe 29 octombrie sau pe 5 noiembrie curent.

1 Comentariu
  1. […] Moldovenesc. Anterior el a fost numit vicepreședinte al partidului și desemnat de formațiune să candideze pentru funcția de primar al municipiului Bălți. La scurt timp, reprezentanții Partidului Liberat Democrat din Moldova au anunțat că Sergiu […]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"