
Societatea pe Acțiuni „CET-Nord” este pregătită pentru noul sezon de încălzire. De mâine, bălțenii care vor, se pot bucura de căldură în apartamente. Oamenii, însă, se gândesc la facturile pe care urmează să le primească. Mulți dintre ei au rămas cu datorii din sezonul trecut.
„Eu nu am copii mici. Este devreme. Dimineața, când te trezești, încă nu tremuri de frig, dar, înțelegeți foarte bine, căldura centralizată costă foarte scump, și așa oamenii de abia supraviețuiesc.”
„Oamenii și așa nu au bani. Căldura trebuie conectată atunci când temperaturile sunt mai mici de -5. Autoritățile nu se comportă corect, oamenii nu au bani nici măcar pentru mâncare, oamenii rămân desculți.
„Să pornească căldura atunci când va fi rece, dacă aș avea bani eu aș vrea și acum, dar așa, ce pensie am? Din ’92 sunt la pensie și până acum n-am nici măcar două mii.”
Totuși, sunt și cetățeni care vor ca energia termică să fie furnizată cât mai curând.
„Ar fi bine să furnizeze mai repede agentul termic, pentru că cei mici sunt mai sensibili, le este frig. Noi folosim aparate electrice de încălzire ca să ne fie cald în casă. ”
„ Noi am instalat aparat de aer condiționat și ieșim din situație.”
Furnizorul a inițiat deja procedura de conectare a consumatorilor la sistemul centralizat de termoficare. Din acest an, cetățenii pot solicita conectarea, indiferent de condițiile meteo sau dispozițiile Administrației Publice Locale. În grădinițe și școli, energia termică va fi livrată începând cu sfârșitul acestei săptămâni.
„După mai bine de două decenii, întreprinderea „CET-Nord” SA are posibilitatea tehnică, în rezultatul modernizării utilajului său, să furnizeze agent termic la necesitate, conform solicitărilor consumatorilor, indiferent de temperatura aerului atmosferic sau indiferent de condițiile meteorologice. Cet-Nord, deja, a recurs la conectarea la sistemul centralizat și alimentarea cu energie termică a obiectivelor din sfera învățământului sau din sfera medicală, care se află în subordinea Administrației Publice Locale.”, a declarat Adrian Crasnobaev, director administrativ, SA „ CET-Nord”.
Blocurile locative au prezentat pașaportul de pregătire pentru sezonul de încălzire, iar în cazul în care există deja o solicitare din partea reprezentantului fondului locativ, clădirea va fi asigurată cu agent termic chiar de mâine.
„În cazul în care există o asociație de locatari, este suficient cererea din partea gestionarului fondului locativ. În cazul în care nu există o astfel de cerere , atunci trebuie să fie depusă o solicitare a majorițății locatarilor din acest bloc.”, a spus Adrian Crasnobaev, director administrativ, SA „ CET-Nord”.
Cu toate că, la moment, datoria consumatorilor față de întreprindere este de 58 milioane de lei, toți vor fi asigurați cu căldură.
„Indiferent de faptul care este mărimea datoriei, Cet-Nord nu va sista acest serviciu, dimpotrivă, va livra agentul termic încontinuare fără a periclita acest serviciu.”, a subliniat Adrian Crasnobaev, director administrativ, SA „ CET-Nord”.
SA „CET-Nord” asigură cu energie termică peste 32 000 de consumatori casnici, 35 de școli, 22 de grădinițe, 9 instituții medicale și 475 de agenți economici din Bălți.