NordNews
Avem ce spune

VIDEO| Socialiștii pleacă din partid cu aplauze. ,,Alexandr Nesterovschi nu merită primăria de Bălți”

Socialistul Veaceslav Jucov nu este de acord cu fostul său coleg, Veaceslav Zelenețchi, care susține că Alexandr Nesterovschi este un politician incompetent, care nu a meritat să candideze la funcția de primar de Bălți. Mai mult, membru PSRM, condamnă gestul de astăzi al consilierilor municipali, care au aplaudat, atunci când Zelenețchi a anunțat că nu mai vrea să fie socialist.

Pentru mine e foarte dubios faptul că, astăzi, majoritatea consilierilor lui Grigorișin, sincer vorbind, au aplaudat acestei decizii. Tot ceea ce a vorbit domnul Zelenețchi și domnul Usatîi au împărtășit și consilierii Partidului Nostru. Deci, acest lucru lasă de dorit, dar din nou, eu nu aș dori să comentez acest lucru, pentru că acesta este fostul meu coleg, și eu nu aș dori să vorbesc urât despre foștii mei colegi.” , a spus VEACEASLAV JUCOV, consilier municipal PSRM

Veaceslav Jucov a adăugat că nu există candidat mai bun pentru funcția de primar de Bălți decât Alexandr Nesterovschi.

Eu nu sunt de acord cu acest fapt. Astăzi din păcate, nu mi s-a acordat cuvântul în cadrul ședinței. Eu am spus-o de mai multe ori că Alexandru Nesterovschi este cel mai demn candidat din toată lista candidaților pentru primar. Dacă ei consideră altfel, este foarte rău.„, a spus VEACEASLAV JUCOV, consilier municipal PSRM

În același context, Veaceslav Zelenețchi, fost consilier PSRM, afirmă că Alexandr Nesterovschi nu este candidatul potrivit pentru funcția de primar.

El nu este în stare să rezolve acele probleme ale orașului care există la etapa actuală. Cunoștiințele și experiența sa nu o să îi permită să facă acest lucru. Eu știu care sunt metodele sale de lucru și nu îmi doresc ca acest om să conducă cu acest oraș.„, a spus  VEACESLAV ZELENEȚCHI, consilier municipal

Veaceslav Zelenețchi a declarat că își va continua activitatea în cadrul consiliului municipal Bălți în calitate de candidat independent.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata