NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Spitalul Clinic din Bălți dispune doar de zece costume de protecție împotriva coronavirusului. Istituția curativă a amenajat un izolator

Spitalul Clinic din Bălți dispune doar de zece costume de protecție împotriva coronavirusului. Instituția curativă a amenajat un izolator special pentru persoanele care ar putea să se îmbolnăvească cu COVID-19. Asta în condiția în care, în țară a fost emis cod portocaliu de alertă în urma confirmării primului caz de coronavirus, la o pacientă venită din Italia.

Avem dimidrol, dexametalzon, soluție fiziologică, soluție ringer, absolut tot ce este necesar. Avem și eprubete”.

Medicii îndeamnă oamenii care prezintă semne de infectare cu coronavirus, să se adreseze după ajutor medical la Departamentul Unitate de Primiri Urgente din cadrul spitalului.

Când pacienții intră, sunt triajați de către asistenta medicală, unde li se pune masca de protecție, boneta și li se îmbracă un halat special. Apoi li se încalță botoșei de unică folosință. Asta se face pentru al izola bolnavul de ceilalți pacienț”, a pus șeful Departamentului UPU, Vitalie Cușmir.

În izolator au acces doar medicul și asistentul medical, care sunt obligați să fie echipați corespunzător.

Acest costum permite protejarea lucrătorilor medicali. El constă din salopetă, mască, ochelari, bahile, mănuși. A doua oară nu le m-ai purtăm. În primul rând le dezbrăcăm, prelucrăm mâinele și ochelarii. Apoi le punem într-un box steril care ulterior se duc la deșeuri”, a spus medicul.

Bolnavii de coronavirus, în stare medie, vor fi transportați de urgență la Chișinău. Pacienții în stare gravă, vor rămâne internați la spitalul din Bălți.

 Bolnavii în stare medie și satisfăcătoare nu sunt internați în Spitalul Clinic din Bălți. Aici în spital vor fi internați doar pacienții în stare gravă. Pentru aceasta am pregătit săli speciale”, a spus Vitalie Cușmir.

Pentru a evita îmbolnăvirea cu noul virus, medicii recomandă să ne spălăm mai des pe mâini și să purtăm măști de protecție.

 În primul rând ar fi foarte bine de evitat toate locurile aglomerate. Trebuie de respectat distanța socială, nu mai puțin de un metru, fiind că acest virus este un virus greu, el pur și simplu mecanic cade până la un metru. El cade jos și nu mai ajunge la pacient, la persoana cu care contactăm”, a atenționat medicul.

 Sâmbătă, Ministerul Sănătății a confirmat primul caz de coronavirul în Republica Moldova. Este vorba despre o femeie de 48 de ani, care a venit din Italia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata